După ce s-a discutat despre lilieci, despre care niciun localnic nu stie nimic, dar al căror habitat putea fi afectat de construcţia autostrăzii Lugoj - Deva, pe lotul 4, iată că o altă problemă ar putea afecta construcţia. Este vorba de trei familii de castori care au fost descoperite în zona localităţii hunedorene Bejan, în apropiere de Mintia, de această dată descoperirea eco fiind confirmată.
Până în luna decembrie a acestui an Timişul ar putea avea operabili alţi 16 kilometri de autostradă. Aceasta dacă firma constructoare a lotului 2 din autostrada Timişoara – Lugoj ar finaliza cel şase kilometri din acest tronson, între Şanoviţa şi Topolovăţ.
Lucrările la autostrada Lugoj – Deva au demarat, dar în adevăratul sens al cuvântului se lucrează doar la lotul 4. Pe loturile 2 şi 3 se desfăşoară în acest moment organizarea de şantier.
După ce a rezolvat problemele legate de contestaţii, aşa cum am anunţat deja, CNADNR nu mai are nici un motiv să nu semneze contractele de realizare a celor trei loturi la care trebuie să înceapă lucrările pe autostrada Lugoj – Deva. Conform oficialilor companiei, aceste contracte ar urma să fie (în sfârşit) semnate în august.
Predarea către beneficiar a primului tronson din autostrada Lugoj - Deva va fi amânată cu câteva luni. O serie de probleme legate de terenurile traversate de şosea au condus la această situaţie, a anunţat Ioan Ambrus, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoata, miercuri, la Lugoj.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.