Cătălin Iapă, Ciprian Trocan, Sanda Greblă și Daniela Știr sunt doar câțiva dintre oamenii aduși de Nicolae Robu în Primăria Timișoara, meritocrați în adevăratul sens al cuvântului. După nici doi ani în sistem, Trocan este director al unui serviciu din instituție, iar Daniela Știr este șefă la InfoCentrul Turistic. Nu s-au îmbogățit peste noapte, dar nici rău nu o duc.
Cei doi viceprimari ai Timișoarei nu s-au îmbogățit peste noapte. Spre deosebire de primarul Nicolae Robu, care a reușit să mai țină ceva bani deoparte, Dan Diaconu și Farkas Imre nu au adunat niciun leu. Diaconu e salvat de soție, care a făcut economii. Vedeți ce averi au cei doi viceprimari ai orașului!
Cea mai mare parte a românilor consideraţi cu risc fiscal și găsiții cu averi nejustificate se încadrează în plaja 1 – 5 milioane de lei, anunță reprezentanții ANAF, în timp ce 18 persoane au reuşit să ţină ascunse de fisc averi cu valoarea de peste 20 de milioane de lei.
Opt persoane din judeţul Timiş au ajuns deja pe lista inspectorilor de la Fisc consideraţi cu risc fiscal ridicat. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a anunţat o primă listă cu cei verificaţi, iar aceasta include 313 persoane, cele mai multe fiind în judeţul Ilfov - 34 de persoane, Bucureşti – 31 şi Suceava – 14 persoane.
Persoane fizice cu imagine de oameni bogaţi, manelişti, oameni din show-biz, afacerişti care au firme fără profit, dar cu statut social ridicat, toţi ar putea fi verificaţi de Finanţe. O structură specială constituită la nivel central va avea de verificat câteva mii de contribuabili, consideraţi „cu risc fiscal ridicat”. Conform criteriilor stabilite de specialiştii Finanţelor pe listă ar urma să intre şi mai multe persoane din Timiş.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.