tion.ro Web analytics

aviz

Tion

Sunt mai bine de două luni de când a fost deschis șantierul în intersecția Calea Martirilor cu străzile Mareșal Constantin Prezan și Mareșal Alexandru Averescu, pentru desființarea baricadei ce ascunde magistrala Colterm. Totul s-a desfășurat într-un haos general, dar conductele au fost în cele din urmă îngropate, iar acum s-au așteptat ultimele avize pentru demolarea baricadei. Abia în 13 august a ieșit un certificat de urbanism, atât pentru îngroparea conductelor, cât și pentru demolarea estacadei.
Știrea publicată de Tion.ro prin care anunțam că sportul și agrementul comercial au fost interzise pe Bega a creat mare vâlvă în Timișoara. Pentru că informația s-a rostogolit și în mediul online și pe rețelele de socializare și a fost interpretată în fel și chip, vă prezentăm astăzi actul care consfințește ceea ce am afirmat mai sus.
Ar fi trebuit să se lucreze încă din prima zi a acestei săptămâni la cele două poduri peste Bega din zona Iosefin: Eroilor și Dragalina, dacă este să ne luăm după spusele primarului Nicolae Robu. Sau cel puțin cele două firme care se ocupă de lucrări ar fi trebuit să înceapă organizarea de șantier. Mai e nevoie, însă, de un aviz...
DNA a cerut un nou aviz de la Camera Deputaților pentru începerea urmăririi penale și pentru arestarea Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute”. Aceasta este acuzată de trei noi fapte de luare de mită, referitoare la contracte încheiate de Ministerul Turismului cu mai multe firme.

Mapamond

UPDATE. A murit Papa Francisc. Avea 88 de ani
Papa Francisc a murit luni dimineață, la vârsta de 88 de ani, a anunțat Vaticanul într-un comunicat. UPDATE. Mesaje din partea oficialilor români 5

Mapamond

Oamenii de știință au descoperit o culoare nouă: „olo”
Mai multe persoane participante la un studiu au reușit să perceapă o nouă culoare, care nu a mai fost niciodată văzută de ochiul uman, după ce s-au folosit lasere care au activat în mod selectiv anumite celule din retină, scrie publicația Nature, potrivit Hotnews.ro.

Ştiri din Timiș

Grădiniță nouă la Moșnița Veche. Primăria a cumpărat un imobil care va fi amenajat
Copiii din satul Moșnița Veche vor beneficia, în curând, de o nouă grădiniță în sistemul public.

Ştiri din Timiș

Podul de Fier din Lugoj se închide pentru reparații în iunie
Primăria Municipiului Lugoj a transmis că, începând cu data de 15 iunie, Podul de Fier va fi închis circulației pentru o perioadă estimată de aproximativ trei luni, pentru lucrări de reparații capitale.

Ştiri din Timiș

Concert și sărbătorirea hramului la Domul Sf. Gheorghe din Piața Unirii
Corul feminin Carmina Dacica va concerta în Domul Sf. Gheorghe. Catedrala catolică își va sărbători, miercuri, hramul.

Mapamond

Rusia nu prelungește încetarea focului în Ucraina. Zelenski cere 30 de zile de armistițiu
Cu cinci ore înainte de expirarea încetării focului în Ucraina, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu s-au dat alte ordine privind prelungirea măsurii, scrie Agerpres.

Horoscop

Horoscop săptămâna 21 - 27 aprilie
Află ce îți rezervă astrele în această săptămână:

Cariere de Poveste

Alexandra Molodoi, broker de asigurări: „Principala provocare este legislația mereu în schimbare”
Alexandra Molodoi este o tânără ambițioasă cu spirit antreprenorial. Muncește încă de când avea doar 16 ani. A lucrat în diverse domenii, iar de zece ani este broker de asigurări.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici