Doamnele şi domnişoarele care vor ajunge, marţi, la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” Timişoara vor avea parte de o surpriză. Angajaţii aeroportului le vor dărui mărţişoare.
Comisiile de negociere ale PSD, PNL şi PC s-au întâlnit, sâmbătă, pentru prima dată, la Timişoara. La această primă întâlnire, reprezentanţii celor trei partide au stabilit să formeze majoritate, atât în Consiliul Judeţean Timiş, cât şi în consiliile locale ale localităţilor din judeţ, dar şi să desemneze cei mai buni candidaţi, până în 30 aprilie, pentru preşedinţia CJ Timiş şi a Primăriei Timişoara.
Din luna martie, timişorenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire se vor trezi cu două facturi de la Colterm: una pentru această iarnă şi una pentru o parte din căldura folosită... în 2009-2010. Directorul Colterm, Aurel Matei, spune că societatea de termoficare pe care o conduce este nevoită, printr-o decizie a Curţii de Apel Oradea, să acopere din banii timişorenilor o pierdere de 22,5 milioane de lei.
Comisia Consiliului Local Timişoara care negociază cu potenţialii investitori construcţia celor trei parcări subterane din oraş a stabilit, miercuri, tarifele orare care vor fi practicate în aceste noi parcări. De asemenea, s-a hotărât şi ce reduceri vor fi practicate pentru şoferii care îşi vor cumpăra abonamente şi riverani.
Chiar dacă în primele zile sute de oameni săraci din Timişoara au stat la cozi pentru a primi produse alimentare din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene, din luna noiembrie, de când a început distribuirea, şi până acum, mai puţin de 10.000 din cei 24.000 de beneficiari aflaţi pe listele primăriei au venit să ridice aceste ajutoare.