La Bacalaureatul de toamnă din Timiş, aproape 295 de candidaţi au depus contestaţii după aflarea rezultatelor. În urma recorectării acestor lucrări, numărul candidaţilor care au promovat examenul a crescut.
Bacalaureatul de toamnă se află acum într-o nouă etapă - cea de rezolvare a contestaţiilor. Candidaţii din Timiş nu s-au sfiit să depună contestaţii la examen, ba din contră.
Nu mai puţin de 1.022 de candidaţi din Timiş dau vineri ultima probă scrisă a Bacalaureatului, proba la alegere a profilului.
Nu mai puţin de 143 de elevi au fost eliminaţi de la Liceul „Traian Vuia” din Făget pe motiv că au fraudat Bacalaureatul sau au contribuit la fraudarea lui. Puţini însă se gândesc la dramele pe care le trăiesc aceşti copii, ştiind că pierd un an din viaţa lor. Mai ales copiii care au ajuns să fie sancţionaţi fără să fi făcut nimic atât de grav încât să-i incrimineze, ori ale căror gesturi nu au ajutat pe nimeni să copieze sau să fraudeze în vreun fel examenul naţional. Pe de altă parte, legea e... lege.
Eveniment
La începutul acestei săptămâni, marți, trei copii de la o școală din Lugoj s-au luat de un coleg, în timpul unei pauze. La fața locului a fost chemată poliția.
România
G4Media.ro prezintă datele din al doilea document de zbor (gendec) din care rezultă fără echivoc că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinația Madrid, împreună cu protejata sa, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat de Nordis, companie intrată în insolvență la începutul lunii octombrie. La bordul avionului se mai aflau Alfred Simonis împreună cu soția, Sorin Grindeanu și Laura Vicol împreună cu soțul ei, Vladimir Ciorbă (co-acționar Nordis).
Eveniment
Vineri, cinci copii de la grădinița care funcționează în incinta Liceului Tehnologic de Silvicultură Timișoara au fost transportați la spital.
Ştiri din Timiș
Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, a anunțat aprobarea finanțării proiectului „VITAL – vârstnici integrați activ în comunitatea locală din Timișoara”.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara scoate din nou la concurs postul de șef la Serviciul Spații Verzi și Recreative, după ultima încercare de acum două luni.
Eveniment
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România are loc duminică, 24 noiembrie, iar în județul Timiș sunt mobilizate peste 1.800 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura buna desfășurare a procesului electoral în cele 619 secții de votare.
Utile
Primăria Timișoara anunță vineri, 22 noiembrie, că de săptămâna viitoare se va desfășura procedura de autorizare a activităților comerciale stradale cu produse specifice sărbătorii de Sfântul Nicolae. Astfel, comercianții interesați trebuie să depună la Camera 12 cererea pentru ocuparea unui amplasament în cele 19 locații disponibile.
Capitală Culturală
Asociația Prin Banat, prin intermediul proiectelor Heritage of Timișoara și Ambulanța pentru Monumente – Banat, readuce un element important din patrimoniul orașului, statuia alegorică a Toamnei.