Continuă epopeea subprefecţilor judeţului Timiş. Joi, Călin Dobra şi Eugen Dogariu au fost suspendaţi din funcţie prin Hotărâre de Guvern.
Prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, subprefectul Zoltan Marossy, împreună cu membrii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, au participat, sâmbătă, la Instituţia Prefectului, la o videoconferinţă cu reprezentanţii Guvernului în care s-au discutat ce măsuri se impun ca urmare a căderilor importante de zăpadă şi a viscolului care afectează mai multe judeţe ale ţării.
Dispeceratul Naţional de Gaze de decis, la începutul acestei săptămâni, să reducă debitul alocat Colterm Timişoara cu 35%, sub cota minimă de avarie, ceea ce înseamnă că, în ciuda eforturilor de a se asigura în continuare livrarea agentului termic la parametrii normali, temperatura în apartamentele timişorenilor va scădea cu 3 grade Celsius.
Acuzaţii la Prefectura Timiş. Prefectul Mircea Băcală a lansat, miercuri, acuzaţii grave la adresa conducătoarei spitalului din Gătaia, Palici Elena.
Situaţie bizară la instituţiile deconcentrate din Timiş. Şapte directori de instituţii promovaţi de PSD au intrat brusc în concediu medical, după ruperea coaliţiei.
Azi în Timișoara
Marți, 24 decembrie, vă puteți bucura de magia sărbătorilor la Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat