Angajaţii de la Palatul Administrativ se luptă cu un nou „factor perturbator”. Pe holurile instituţiilor găzduite în clădire circulă numeroşi gândaci. Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a remarcat micile insecte, dar a ţinut să-i asigure pe vizitatorii instituţiei pe care o conduce că sunt doar... nişte mici cărăbuşi inofensivi.
O nouă reprezentanţă cu rang diplomatic
în oraşul de pe Bega. Excelenta Sa, Fuzes
Oszkar, Ambasadorul Republicii Ungare în
România, va inaugura activitatea Consulatului
Onorific al Ungariei la Timişoara.
Se inspiră din experienţa austriacă. O
delegaţie formată din oameni de afaceri şi
conducători ai serviciilor deconcentrate şi
administraţiei publice locale, condusă de
preşedintele Camerei de Comerţ Timişoara,
Georgică Cornu, şi de prefectul de Timiş,
Mircea Băcală, a participat la o misiune
economică de documentare şi schimb de bune
practici europene în Austria şi Ungaria.
Şefii de la Prefectura Timiş au intrat în
febra examenelor. Prefectul de Timiş şi cei doi
subprefecţi se află, în aceste zile, la
Bucureşti, pentru a susţine examenul de absolvire
a cursului de înalţi funcţionari publici.
Premierul Emil Boc i-a chemat pe reprezentanţii
administraţiei publice locale la raport, la
Bucureşti. Primarul Timişoarei, Gheorghe
Ciuhandu, preşedintele CJ Timiş, Constantin
Ostaficiuc, şi prefectul Mircea Băcală au
participat la şedinţa de guvern de miercuri.
România
Un incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, forțând aproximativ 150 de persoane să se autoevacueze, potrivit Agerpres.
Sănătate
Atrase de tarife mai mici comparativ cu cele practicate de medici dermatologi cu experiență în domeniu, unele femei aleg să facă proceduri cu botox sau acid hialuronic în saloane de înfrumusețare cu personal neavizat. Medicul dermatolog Suma Krisztina atrage atenția în privința acestor practici.
Ştiri din Timiș
Epopeea Centrului de legume și fructe din comuna Tomnatic se apropie de final la fel cum s-au derulat lucrările: încet.
Azi în Timișoara
Joi, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, puteți vizita târgul din centru sau să patinați.
Ştiri din Timiș
Veste mult așteptată, la final de an, pentru lugojeni. Ei vor fi preluați de la Meridian de către operatorul de apă-canal Aquatim. Compania va face numeroase investiții întrucât acestea au lipsit în ultimii 20 de ani.
Sănătate
Curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara a prins viață în seara de Ajun, datorită zecilor de colindători.
Eveniment
O femeie însărcinată, aflată în travaliu prematur la doar 23 de săptămâni, a născut în elicopterul SMURD care o transporta din localitatea cărășană Cărbunari la Oravița. Bebelușul a fost preluat de o echipă a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.
2
Ştiri din Timiș
Nu este niciun secret că Europa este plină de cultură şi locuri istorice, însă unele bijuterii sunt mai cunoscute decât altele. Castelele, muzeele, pieţele, bisericile sunt întotdeauna în fruntea listei noastre de obiective pe care trebuie să le vizităm atunci când suntem în vacanţă. Cafenelele, însă, sunt adesea trecute cu vederea de către turişti, deşi pot fi la fel de frumoase sau chiar mai uimitoare decât alte puncte de atracţie turistică. Asigură-te că le treci pe cele de mai jos pe lista ta de dorinţe!