
Pentru trei elevi din Timiș Bacalaureatul s-a terminat, deocamdată, miercuri, 24 iunie. Aceștia au fost eliminați după ce au fost prinși cu telefoanele asupra lor (doi dintre ei) și cu căști (unul dintre aceștia). Vor mai putea da examenul maturității după ce vor trece două sesiuni ale Bacalaureatului.

Elevii care nu vor putea participa la Bacalaureat sau la Evaluarea Națională în plină pandemie de coronavirus, la primele examene, vor avea parte de sesiuni speciale. Reprezentanții Ministerului Educației au făcut public calendarul sesiunilor speciale. Vor participa absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost în izolare ori carantină.
Sănătate
Durerea abdominală este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care oamenii se prezintă la medic. Deși poate părea un simptom banal, localizarea exactă a durerii poate oferi indicii importante despre o posibilă afecțiune. Medicii de la spitalul CFR Timișoara prezintă ce poate indica durerea, în funcție de zona în care apare.
Ştiri din Timiș
În satul Mănăstire din comuna Birda se află Mănăstirea sârbească Sfântul Gheorghe. Lăcașul de cult a fost ctitorit la sfârşitul secolului al XV-lea de familia Brancovici, din care provine primul mitropolit al Ţării Româneşti: George Brancovici, devenit Maxim după ce s-a călugărit.
Ştiri din Timiș
Pentru a doua oară anul acesta, se deschide graniţa dintre România şi Serbia pentru biciclişti. Astfel, la solicitarea Consiliului Județean Timiș, amatorii de pedalare vor putea merge în țara vecină prin punctul temporar de frontieră de la Uivar.
2
Ştiri din Timiș
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe durata acestei zile în jumătate din țară, inclusiv în Timiș.
România
Miercuri, 23 aprilie, sărbătorim ziua Sfântului Gheorghe, cunoscut pentru actele sale de curaj și credință. În România, peste 1 milion de oameni îi poartă numele.
Capitală Culturală
În perioada 24 aprilie – 2 mai, la parterul Centrului de Proiecte de pe str. Vasile Alecsandri nr. 1, va putea fi văzută expoziția „Timișoara, te îndrăgesc!” cu lucrări realizate de Luminița Cosmescu.
Utile
Miercuri, 23 aprilie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.