Biserica Millenium din Timișoara, una dintre ”cele 12 catedrale ale lui Alexandru Tomescu”, a fost arhiplină sâmbătă seara, când celebrul artist a susținut recitalul ”Bach to Basics”, cu prețioasa sa Stradivarius Elder Voicu 1702.
Ultimele două evenimente în cadrul Timorgelfest 2012 îi vor avea protagonişti pe organiştii Simona Friuscella, din Italia, şi Felician Roşca, directorul artistic al Festivalului internaţional de orgă de la Timişoara. Concertul de închidere al ediţiei va fi dedicat integral creaţiei lui Johan Sebastian Bach.
Stagiunea artistică a avut parte de un început briliant la Timisoara, duminică seara, când pe scena Teatrului Naţional s-a aşternut, sublim, noaptea chiliană a lui Gigi Căciuleanu. Spectacolul Noche Bach, indubitabil unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului în România, a fost posibil în cadrul "Întâlnirilor JTI", fiind inclus în programul Festivalului George Enescu.
Timişoara este unul dintre cele patru oraşe din România care au privilegiul de a se afla pe itinerariul „Întâlnirilor JTI” 2011, întâlniri avându-i ca invitaţi pe Gigi Căciuleanu şi Compania Naţională de Balet din Chile.
Eveniment
Un accident rutier petrecut luni după-amiază în apropiere de magazinul Jumbo a dat peste cap circulația spre Aeroportul Internațional Timișoara. În plus, șoferul vinovat de accident, care urcase băut la volan, a fost rănit.
Eveniment
Accident în lanț produs luni după-masă, pe DN6, în apropiere de localitatea Remetea Mare. O femeie în vârstă de 52 de ani a fost rănită și transportată la spital.
1
Mapamond
Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit, a anunțat luni Vaticanul. Odată cu plecarea sa, Biserica intră într-o perioadă de doliu profund și de tranziție, urmată de procesul riguros de alegere a succesorului, potrivit relatează Reuters și AFP.
Cinema
Cinema Victoria din Timișoara găzduiește un program special dedicat unora dintre cele mai apreciate filme românești ale anului, aflate în cursa pentru Premiile Gopo. Timp de mai multe zile, cinefilii vor putea urmări pe marele ecran producții care au fost premiate la diverse festivaluri.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să ia parte la cea de-a doua ediție a „Mend In Public Day”, o sărbătoare internațională a reparațiilor textile, organizată sub umbrela Fashion Revolution Week.
Mapamond
Mai multe persoane participante la un studiu au reușit să perceapă o nouă culoare, care nu a mai fost niciodată văzută de ochiul uman, după ce s-au folosit lasere care au activat în mod selectiv anumite celule din retină, scrie publicația Nature, potrivit Hotnews.ro.
Ştiri din Timiș
Copiii din satul Moșnița Veche vor beneficia, în curând, de o nouă grădiniță în sistemul public.