ADVERTORIAL. Îndrăgiții interpreți ai stilului flamenco, Gipsy Kings vor concerta în premieră la noi în județ! Cunoscuți în lumea întreagă pentru ritmurile lor vibrante și pasionale, care au cucerit milioane de fani din toate colțurile lumii, de peste trei decenii, aceștia fiind printre primii care au adus muzica romani în atenția publicului intrenațional.
Vieri dimineața s-a dat startul celei de a XV-a ediții a Raliului Criminaliștilor, la care participă toți polițiștii din Timiș pasionați ai acestui sport. Oamenii legii și-au arătat măiestria la volan la primele două probe: karting și îndemânare. Proba de îndemânare a început cu o dempnstrație susținută de copiii de la clubul de karting ISAC.
ORADEA - Unul dintre numeroasele proiecte pe care dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Clinic de Copii „Dr. Gavril Curteanu” Oradea doreşte să le ducă la îndeplinire este şi cel ce vizează deschiderea la Oradea a unui centru de recuperare pe bază de apă geotermală.
ORADEA - Peste 150 de medici pneumologi dar şi ORL-işti, împreună cu peste 50 de asistente medicale participă de joi până mâine la cea de-a doua Conferinţă Naţională de Somnologie, având ca şi temă „Sindromul de Apnee în Somn (SAS) şi bolile asociate.
Sanmartin/Felix - Sute de imobile au fost ridicate în ultimii doi ani în zona Sanmartin. Majoritatea sunt case de locuit, însă tot mai multe pensiuni îşi fac loc în peisaj.
România
Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați atrage atenția că chiar dacă Crăciunul reprezintă un moment de liniște, armonie și fericire alături de cei dragi, pentru multe femei această perioadă adâncește teama și neliniștea pe o resimt.
Ştiri din Timiș
Ziua de Crăciun a adus o bucurie pentru trei familii din Timișoara. Au venit pe lume trei bebeluși la Maternitatea Bega.
România
Un incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, forțând aproximativ 150 de persoane să se autoevacueze, potrivit Agerpres.
Sănătate
Atrase de tarife mai mici comparativ cu cele practicate de medici dermatologi cu experiență în domeniu, unele femei aleg să facă proceduri cu botox sau acid hialuronic în saloane de înfrumusețare cu personal neavizat. Medicul dermatolog Suma Krisztina atrage atenția în privința acestor practici.
2
Ştiri din Timiș
Epopeea Centrului de legume și fructe din comuna Tomnatic se apropie de final la fel cum s-au derulat lucrările: încet.
Azi în Timișoara
Joi, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, puteți vizita târgul din centru sau să patinați.
Ştiri din Timiș
Veste mult așteptată, la final de an, pentru lugojeni. Ei vor fi preluați de la Meridian de către operatorul de apă-canal Aquatim. Compania va face numeroase investiții întrucât acestea au lipsit în ultimii 20 de ani.
Sănătate
Curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara a prins viață în seara de Ajun, datorită zecilor de colindători.