La fel ca în fiecare toamnă din 1984 încoace, octombrie vine pentru melomani cu un eveniment rămas unic în România: concertul simfonic din Peștera Românești. Cea de-a XXX-a ediție a speoconcertului va însemna nu doar unul, ci două concerte, iar orchestra Filarmonicii Banatul va fi condusă, la evenimentul aniversar, de patru dirijori.
Banatul Sârbesc - deşi foarte aproape de noi… pare atât de departe. Românii de acolo au, deseori, acces limitat la informaţiile şi cărţile în limba română şi la ceea ce-i leagă de românii de aici. ADEPT vrea să schimbe acest lucru.
Iubitorii folclorului autentic se vor bucura de o nouă premieră a Ansamblului Banatului. Invitați special în spectacol vor fi soliștii Petrică Miulescu-Irimică, Carmen Popovici Dumbravă, Dumitru Stoicănescu şi Dana Gruescu.
Cu cel puţin cu 5 lei vor fi mai scumpe, de anul viitor, biletele pentru concertele Filarmonicii Banatul, a anunţat, joi, directorul instituţiei. De vină este "taxa de monument", precizează Ioan Coriolan Gârboni.
De Revelion, la Filarmonica Banatul soliştii se aleg chiar din public! Concertul simfonic extraordinar va avea loc sâmbătă, 31 decembrie, de la ora 18, în sala Capitol din Timişoara şi va fi urmat de un bal mascat.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.
România
Premierul Ilie Bolojan a transmis, vineri, un mesaj către români la final de an, cu prilejul vizitei pe șantierele tronsoanelor de autostradă din județul Bihor.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 13 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgului de Crăciun din centrul orașului. Mai puteți merge la film, la expoziții, petreceri sau să faceți o oprire și târgul de la Muzeul Satului Bănățean.
Ştiri din Timiș
Simți și tu fiorul din aer? Se apropie Crăciunul, iar la Iulius Town atmosfera de sărbătoare a pus deja stăpânire peste tot, cu decoruri magice și zone care te invită să intri în poveste. În acest weekend, cei mici se pot bucura de ateliere creative de ornamente și de spectacole pe patinoar cu personaje deosebite.
Ştiri din Timiș
Bătuta cu dubele, jocul caprei, colinde de fecior, de fată și de gazdă sunt câteva dintre datinile care vor aduce culoare și bucurie pe străzile Timișoarei la Alaiul Colindătorilor, cel mai așteptat eveniment al iernii.
2
România
Editura Nemira avertizează că noua programă de limba română pentru clasa a IX-a, fără autoare și literatură contemporană, poate reduce interesul pentru lectură și gândirea critică, și lansează o petiție pentru schimbarea ei.
Ştiri din Timiș
Evenimentul caritabil „Santa Paws - Christmas is a Feeling” va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, începând cu ora 10:30, la Tucano Coffee de la Iulius Town. Evenimentul face parte din seria lunară „La cafea cu blănosul” și este organizat pentru susținerea câinilor fără stăpân aflați în grija Asociației Furrytales – Povești cu blănoși.