Banatul Montan luptă pentru titlul de „Destinația Anului 2021” cu Delta Dunării, Brăila, Iași, Țara Maramureșului și Oradea. Dacă și pe voi v-a cucerit zona, o puteți vota ca destinație favorită până pe 29 august. Banatul Montan, o pagină prin care se promovează obiectivele din zonă, a pregătit și 100 de fotografii care să vă convingă că merită să câștige acest titlu.
Lacul Dracului, inițial un lac subteran, dar care a ajuns la suprafață prin prăbușirea tavanului Peșterii Dracului, este un adevărat monument al naturii. Nuanțele cerului se oglindesc în el, dându-i o culoare verde-albăstruie. Este cel mai mare lac carstic din țară, situat în Parcul Natural Cheile Nerei-Beușnița, în județul Caraș-Severin. Este accesibil din trei direcții, cei de la Banatul Montan prezentând traseele, ordonate după dificultate, de la cel mai ușor la cel mai greu.
O bucată din Cascada Bigăr s-a prăbușit acum câteva zile. Romsilva spune că a atins dimensiuni considerabile și a cedat sub propria greutate, dar în timp se va regenera. Cel mai vizitat și cunoscut obiectiv din zona Banatului încă atrage turiști. Unii sunt curioși „dacă chiar este adevărat”, alții spun că este „frumoasă și așa cum e”.
Dacă doriți să evadați în natură, la doar 160 de km de Timișoara puteți vizita Insula Ostrov, din județul Caraș-Severin. Insulă pe care trăiesc 130 de cai sălbatici și peste 50 de tipuri de păsări. Puteți face o plimbare la „Movila lui Attila” sau la Cetatea Sf Ladislau, dar și la cele două cascade de lângă Moldova Nouă.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
Eveniment
Gest inconștient al unui adolescent în vârstă de 16 ani din județul Timiș. El a furat o mașină și a provocat un accident rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale. Însă tânărul fără permis și fără experiență la volan ar fi putut provoca o tragedie.
Mapamond
Un șofer a intrat cu mașina într-un mall din Texas și a lovit mai multe persoane, în timp ce era urmărit de poliție. Cinci persoane au fost rănite. Ulterior, bărbatul a fost împușcat mortal de către polițiști.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara are pe strada Alexandru Ioan Cuza un mic spațiu, parte a fostei cetăți. Vrea să îl transforme într-o mică galerie de artă, care să atragă peste 2.000 de vizitatori pe an. Inițial, reabilitarea trebuia să coste 1,6 milioane de lei, dar după finalizarea proiectării, s-a ajuns la un cost estimativ de 3 milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Parcuri moderne, locuri de joacă și piste pentru biciclete pentru lugojeni. De toate acestea va avea parte orașul Lugoj cu ajutorul fondurilor europene.
Azi în Timișoara
Duminică, 22 decembrie, puteți merge la un film sau să vizitați Târgul de Crăciun din centrul orașului.
Mapamond
Albania interzice TikTok pentru un an, invocând preocupări legate de alimentarea violenței în rândul tinerilor. Măsura vine în contextul unui incident tragic de luna trecută, când un adolescent a fost ucis după o dispută pe rețelele sociale, iar autoritățile consideră că platforma contribuie la escaladarea conflictelor online, având un impact negativ asupra comportamentului tinerelor generații.
5