Diavolul şi bunul Dumnezeu s-au întâlnit vineri seara pe scena Filarmonicii Banatul, când concertul vocal-simfonic dirijat de maestrul Gheorghe Costin a alăturat în programul baroc sonata faustică a lui Giuseppe Tartini, compozitor despre care se zice că ar fi avut 6 degete la mâna stângă, şi Stabat Mater şi Concertul pentru vioară al lui Giovanni Battista Pergolesi.
Cei doi studenţi care au reclamat că nu au fost lăsaţi să intre la un spectacol al Filarmonicii Banatul, deşi li s-au vândut bilete după începerea acestuia, nu îşi vor primi banii înapoi.
Violonistul Florin Paul, invitat al Filarmonicii Banatul la Timişoara pentru concertul de vineri, 18 martie, şi-a cântat bis-ul, ales din creaţia lui Bach, pentru Japonia. „Printr-o extraordinară coincidenţă, soţia mea se află chiar în această clipă la o rugăciune colectivă, publică, pentru Japonia. Dedic şi eu acest bis admirabilei naţiuni japoneze, atât de cumplit lovită”, a declarat, pe scena Capitol, artistul.
Busculadă la intrarea Sălii Capitol din Timişoara, vineri seara, coadă la casierie, isterie printre cei veniţi să-şi ia bilet în ultimul moment, scaune de plastic suplimentate în sală. Furtunoasa întâlnire dintre dirijorul Misha Katz şi violonistul Alexandru Tomescu pe scena Filarmonicii Banatul a fost, pentru sute de timişoreni, o revelaţie.
Doi studenţi au dorit să urmărească vineri seara un concert simfonic al Filarmonicii Banatul din Timişoara, dar nu au putut să intre. Pe motiv că şi-au luat biletele prea târziu şi spectacolul a început, le-a fost refuzată intrarea în sală. Cei doi tineri, nemulţumiţi de atitudinea angajaţilor de la filarmonică, au depus luni o plângere la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timiş.