Imagini terifiante pentru călători, sâmbătă seara, în Gara de Nord din Timișoara. Cadavrul decapitat al unui bărbat a fost descoperit pe șinele de lângă peronul I al gării.
Alarmă la Timișoara! Poliția este în alertă după ce un bărbat a fost văzut trăgând cu o pușcă cu aer comprimat după fazani pe un teren din incinta Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara. Surse din cadrul Poliției spun că este vorba despre același bărbat care, anul trecut, a împuscat un ponei la Moșnița Nouă.
Ghinion curat pentru un bărbat de 53 de ani din Vâlcea. El a dat nas în nas cu polițiștii de frontieră în timp ce transporta cu mașina două baxuri de țigări de contrabandă.
Un pacient de 180 de kilograme a fost adus, miercuri seara, la Timişoara, de la Reşiţa. Bărbatul supraponderal nu mai putea respira, iar acesta a fost transferat la Timişoara, după ce s-a prezentat la spitalul din Reşiţa.
Dosar penal pentru un tânăr de 20 de ani din Irak. El a fost prins de polițiștii de frontieră timișeni, după ce a încercat să părăsească România folosind un buletin fals.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.