Fondurile de aproape 500 de miliarde de euro imprumutate de Banca Centrala Europeana (BCE) bancilor comerciale vor reduce costurile de imprumut pentru Italia, Spania si Belgia, compensand lipsa unei solutii la criza datoriilor din zona euro.
Bancile europene au imprumutat miercuri 489 miliarde euro de la Banca Centrala Europeana, accesarea acestor fonduri crescand optimismul analistilor in privinta evitarii unei crize a creditelor in zona euro. Banii ar putea fi folositi inclusiv pentru achizitia de obligatiuni italiene si spaniole.
Banca Centrala Europeana a pus in circulatie un joc de strategie economica pentru iPhone si iPad, care sa ajute cetatenii europeni sa inteleaga felul cum se conduce o uniune monetara, in speranta de a-i face pe oameni mai intelegatori la greutatile cu care liderii europeni se confrunta de la inceperea crizei economice din Europa.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.