Reprezentativa naţională de beach volley, formată din timişorenii Lucian Bădiceanu și Marius Roșu, au învins în finala campionatului balcanic destinat jucătorilor U20, evenimentul fiind organizat la Timişoara. La feminin, România a terminat pe doi, fiind învinsă de Grecia.
Două voliebaliste timişorenece, Ioana Ordean și Adriana Melniciuc, au fost premiate de către Confederaţia Europeană de Volei, cu premiul fair-play. Ioana-Alexandra Ordean și Adriana Melniciuc sunt două dintre cele mai bune jucătoare de beach volley ale României. Ele şi-au reprezentat țara, în primul tur al CEV 2014-2016 volei, la turneul care a avut loc în iunie anul trecut la Schinias, Grecia.
Ziua a doua a fost una total lipsită de succes pentru reprezentantele României la Balcaniada de volei pe plajă. Niciuna dintre formaţiile calificate sau care au încercat calificarea în sferturi nu au reuşit să meargă mai departe.
Vineri au debutat la Timişoara şi meciurile de seniori de la Balcaniada de Beach Volley. Arena amenajată în parcul Rozelor a avut primele meciuri şi la seniori, chiar dacă multe echipe sunt formate chiar din juniorii care au încheiat competiţia joi.
România a reuşit un argint şi un bronz la Balcaniada de volei pe plajă, la fete, respectiv la băieţi, la categoria U22. Echipa feminină România 1 a fost învinsă de Turcia, iar la băieţi, România 2 a trecut în finala mică de Moldova 2.
Azi în Timișoara
Miercuri, 6 noiembrie, puteți merge la proiecții de film sau la expoziții în oraș.
Eveniment
Căutări ale polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale în cazul unei adolescente, la Timișoara. Oamenii legii încearcă să dea de urma ei după ce aceasta a plecat de la un centru de copii ai străzii și a dispărut.
România
Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației organizează concursul de creație virtuală „Vocea ta e soluția” pentru elevii de gimnaziu și liceu din țară.
Capitală Culturală
Unul dintre cele mai prestigioase ansambluri specializate în interpretarea pe instrumente de epocă vine la Timișoara.
Eveniment
La câteva ore de la producerea unui tragic accident în zona Buziașului, soldat cu moartea unei fete de zece ani, provocat de o șoferiță care a trecut pe roșu, iată că un alt șofer, de această dată la Punctele Cardinale, nu a respectat culoarea roșie a semaforului.
3
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Sezonul rece debutează în forţă anul acesta, dar asta vine la pachet şi cu câteva aspecte pozitive. Te poţi relaxa acasă în zilele reci, cu o pătură pufoasă şi o carte bună sau un serial la care îţi doreşti de mult să te uiţi.
Eveniment
Accident cu urmări tragice la Timișoara. O fată de zece ani a murit, marți, când mașina condusă de mama ei, care circula regulamentar, a fost izbită de o altă mașină în zona Buziașului.
23