tion.ro Web analytics

În luna ianuarie, consilierii locali au adoptat mai multe hotărâri privind sprijinul financiar acordat unor cadre didactice de la Școala cu clasele I-VIII și formaţiei locale de pompieri, dezmembrarea, în cartea funciară, a unor imobile etc. În urma referatului Consiliului de Administraţie al Şcolii cu clasele I-VIII, aleşii locali au decis să acorde, aferent lunii decembrie 2010, decontarea cheltuielilor de navetă, cadrelor didactice de la Şcoala cu clasele I – VIII Becicherecu Mic.

Lipsa unor păduri în apropierea comunei Becicherecu mic creează serioase probleme agricultorilor şi nu numai. Efectele vânturilor, vijeliilor, furtunilor pot fi reduse prin plantarea de perdele forestiere.

Becicherecu Mic este o localitate cu un poţential imens de tinere talente. În comună există echipe de dansuri, interpreţi de muzică clasică, de muzică populară, laureaţi la olimpiadele şcolare judeţene ori naţionale iar în fotbal, tineri jucători ce bat la porţile afirmării. Unul dintre aceştia, juniorul Călin Stan a fost susţinut în debutul carierei de către Consiliul Local.

Are 12 ani şi, de când a învăţat primii paşi, i-a plăcut să se joace cu mingea. De ceva mai bine de un an a început să practice fotbalul la echipa din comună iar acum este jucător la Poli Timişoara, la grupa condusă de fostul jucător Sorin Vlaicu. Visează să ajungă fotbalist la Barcelona.

România

Kelemen Hunor: România are nevoie de un preşedinte care este de partea oamenilor
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminică, după ce a votat în comuna sa natală, Cârţa, din judeţul Harghita, că România are nevoie de un preşedinte care este de partea oamenilor şi care va reda speranţa fiecărei familii, scrie Agerpres.

Ştiri din Timiș

FOTO. Fritz îi îndeamnă pe timișoreni să iasă la vot. Drulă: „În România crește un val al speranței”
Duminică, la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara au votat viceprimarul Ruben Lațcău și deputatul Cătălin Drulă. Dominic Fritz i-a însoțit, i-a îndemnat pe cetățeni să se prezinte la urne, însă el nu a putut vota întrucât dosarul lui de cetățenie va fi analizat abia în decembrie.

Ştiri din Timiș

Oamenii legii din Timiș, cu ochii pe secțiile de votare. Propaganda electorală este interzisă azi
Potrivit reprezentanților Centrului de Comunicare Județean Timiș, duminică, la ora 10:30, nu au existat incidente la cele 619 secții de vot organizate la nivel județean. Secțiile se află sub protecția efectivelor MAI, iar în această dimineață toate secțiile au fost predate președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot cu sigiliile intacte.

Ştiri din Timiș

Deputatul Marilen Pirtea: „Am votat pentru taxe mai mici”
Deputatul Marilen Pirtea, președinte interimar al PNL Timișoara, a votat, duminică, pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale la secția de vot din incinta Liceului Teoretic „William Shakespeare” (fosta Şcoala Gimnazială nr. 5), de pe strada Moise Nicoară nr. 17 din Timișoara. 2

Ştiri din Timiș

UPDATE. Alegeri prezidențiale 2024. Prezența din două în două ore
În ziua alegerilor prezidențiale în România pentru primul tur, Tion vă va ține la curent cu prezența la vot, atât în județul Timiș, cât și la nivel național, pe întreg parcursul zilei, până la închiderea secțiilor de votare. 2

România

Alegeri prezidențiale 2024. Primul tur are loc astăzi
Secțiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidențiale 2024 s-au deschis duminică dimineață.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 24 noiembrie 2024, în Timișoara?
Duminică, 24 noiembrie, puteți ieși să votați pentru alegerile prezidențiale. Mai puteți merge la un atelier de pictură cu sfeclă roșie și ceai, la piese de teatru, proiecții de film, concerte sau la expoziții.

Ştiri din Timiș

Încă există localități din Timiș care au rămas fără curent după vijelia de vineri seară
Vineri seară și noapte, din cauza condițiilor meteo extreme, mai multe localități din vestul țării au rămas fără energie electrică. Echipele Rețele Electrice Banat au intervenit și după căderea întunericului, dar până sâmbătă, la prânz, nu au rezolvat problemele peste tot. Astfel, ar mai fi 10 localități din Timiș și altele din județele vecine rămase nealimentate.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici