Acum 7 ani, Episcopiei Romano-Catolice i-a fost retrocedat terenul pe care sunt construite şcoala şi căminul cultural din Becicherecu Mic. Nemulţumirea Episcopiei în ceea ce priveşte suprafaţa terenului atribuit, concretizată într-un proces de lungă durată, permite încă funcţionarea celor mai importante instituţii din viaţa comunităţii.
Şoferul unui autotren încărcat cu saci de ciment, care venea dinspre Biled, a pierdut controlul volanului, duminică dimineața, și s-a izbit de gardul unei mori din localitatea Becicherecu Mic, județul Timiș. Nimeni nu a fost rănit, însă încărcătura s-a împrăștiat pe șosea, blocând traficul, care a fost deviat pe o rută ocolitoare.
În urma procedurilor de evaluare, Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Dănuţ Radu, viceprimarul localităţii timişene Becicherecu Mic.
Eugen Ispas, secretarul primăriei din Becicherecu Mic, a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Timișoara la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Acesta a dat o dispoziție falsă pentru vânzarea unui teren, fără să facă o licitație.
De patru săptămâni lumea muzicală din România este în doliu. Pe 1 decembrie, la nici o oră după ce a susţinut un concert în centrul Timișoarei alături de colegii săi din Amala, Dorin Anghel, tobarul trupei, originar din Becicherecu Mic, a murit în urma unui stop cardiac.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește o nouă expoziție, dedicată celor două grupuri care reprezintă un punct de referință în istoria mișcării artistice timișorene, și care s-au bucurat de recunoaștere națională și internațională.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea pregătește dosarul ca să beneficieze de fonduri europene pentru Piața Mocioni. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați zilele trecute de Consiliul Local Timișoara.
Eveniment
Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor demara o serie de misiuni pentru a asigura ordinea publică.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată cu entuziasm în întreaga țară. Fiecare regiune se distinge prin tradiții și obiceiuri specifice, transmise din generație în generație.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Ai o idee genială, o echipă hotărâtă și un plan bine pus la punct, dar ceva lipsește. Capitalul. Nu-i așa că pare ironic? Tocmai lipsa banilor blochează visul de a genera mai mulți bani.
Eveniment
Din cauza vitezei neadaptate la carosabilul ud, un tânăr în vârstă de 18 de ani a intrat cu mașina într-un cap de pod.
1
Turism
Sibiul, oraș aflat în centrul țării, se află în topul destinațiilor alese de turiști iarna. Unul dintre motive este și Târgul de Crăciun, care se desfășoară în centrul orașului.