tion.ro Web analytics

Aleşii locali ai Timişoarei şi-au dat acceptul pentru amplasarea de terase pe malurile canalului Bega. Vor fi patru amplasamente noi care urmează să fie scoase la licitaţie, în zona centrală a oraşului. Cei care administrează oraşul consideră că acest lucru este oportun mai ales că se pregăteşte o fântână pe Bega, iar lumea s-ar putea relaxa la terase admirând spectacolul de apă şi lumini. Terase sunt prevăzute şi pe platoul de la Sinaia din această vară.
Dacă vrem vaporaşe pe Bega, trebuie să plătim. După ce la prima licitaţie organizată de Primăria Timişoara pentru cumpărarea ambarcaţiunilor nu s-a prezentat nimeni, reprezentanţii municipalităţii le-au cerut aleşilor să aprobe suplimentarea sumei pentru vaporetto. S-a ajuns la peste 2 milioane de euro – suma maximă estimată pentru cele şapte vaporaşe, dublu faţă de cât era prevăzut iniţial. Primarul Nicolae Robu spune că dacă nu vor fi achiziţionate se pot pierde bani europeni...
Pista de cicloturism ce leagă Timişoara de Serbia, care se opreşte în zona localităţii timișene Otelec, a fost inaugurată.Bicicliștii se pot plimba în voie pe cei 37 de kilometri ai pistei, până la granița cu Serbia. Totuși, tronsonul nu este complet, deoarece sârbii mai au de construit 43 de kilometri până la Zrenjanin.
Bicicliştii au avut ocazia să o testeze deja, au numărat... fisuri, maşini, tractoare şi căruţe, dar pista de cicloturism realizată pe malul canalului Bega, în aval de Timişoara, spre graniţa cu Serbia, va fi inaugurată oficial la sfârşitul acestei luni, anunţă Administraţia Bazinală de Apă Banat. Pista, care are o lungime de 37 de kilometri, este cea mai mare de acest gen din România, susţin cei care gestionează acest proiect pe bani europeni. În prezent se lucrează la remedierea problemelor...

Ştiri din Timiș

Începe renumărarea voturilor din Timiș. Membrii și personalul auxiliar BEJ, chemați încă din această noapte
În urma unei decizii a Biroului Electoral Central (BEC), Biroul Electoral Județean Timiș a emis un convocator pentru membri, inclusiv pentru personalul auxiliar. Aceștia va fi chemat, încă din acestă noapte, să înceapă renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale.

Ştiri din Timiș

Fritz: „Nu va putea fi posibilă o renumărare exactă a acestor voturi”
Dominic Fritz susține că voturile de la primul tur al alegerilor prezidențiale nu mai pot fi renumărate. Acesta consideră că Marcel Ciolacu a „pierdut” deja aceste alegeri și și-a recunoscut și singur înfrângerea. 3

Capitală Culturală

Intrare gratuită la Muzeul Național al Banatului de Sf. Andrei și Ziua Națională a României
De Sfântul Andrei și de Ziua Națională a României, Muzeul Național al Banatului din Bastion le oferă vizitatorilor intrarea gratuită.

Ştiri din Timiș

S-au găsit noi ocupanți pentru trei dintre cele șapte spații comerciale scoase la licitație de Primăria Timișoara
Primăria Timișoara a scos la licitație șapte spații comerciale din zonele Cetate și Traian. Procedura, una cu strigare, s-a desfășurat joi, în sala de licitații a primăriei. Au fost depuse, în total, 32 de oferte, dar au fost găsiți câștigători pentru doar trei dintre cele șapte locații. Toate sunt din zona centrală.

România

Vicepreședintele ANCOM s-a sucit și nu mai vrea suspendarea TikTok în România: „Am exagerat”
Pavel Popescu, vicepreședinte al ANCOM, autoritatea de reglementare în telecomunicații, și-a retras joi solicitarea de suspendare a platformei TikTok, spunând că a fost o propunere „exagerată”, scrie Hotnews.ro. 3

România

CSAT a constatat: Au fost influențate alegerile prezidențiale în România, iar TikTok l-a favorizat pe Călin Georgescu
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea primului tur al alegerilor prezidențiale, a anunțat Administrația Prezidențială, potrivit Hotnews.ro. 3

Ştiri din Timiș

Petrecere caritabilă pentru a aduce speranță și bucurie în viața copiilor și familiilor defavorizate din Timiș
Ladies' Circle 19 Timișoara, împreună cu Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, organizează o petrecere caritabilă cu ocazia Crăciunului. Fondurile vor merge către familiile nevoiașe din Folea și copiilor de la Centrul Rezidențial Sfântul Nicolae din Peciu Nou.

Ştiri din Timiș

Un milion de lei puși la bătaie de Primăria Giroc pentru actualizarea PUG-ului comunei
Primăria Giroc a lansat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru actualizarea planului urbanistic general (PUG). Pune la bătaie puțin sub un milion de lei, fără TVA.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici