tion.ro Web analytics

Un echipaj la jandarmilor din Timișoara au reuști să împiedice un bărbat de 40 de ani să se sinucidă, în acest sfârșit de săptămână. Oamenii legii l-au observat pe bărbat pe balustrada unui pod din Iosefin, dar au reușit să-l convingă să se dea jos.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, care în trecut a ocupat şi funcţia de director al Administraţiei Apelor Banat, crede că trebuie făcută o alegere între navigabilitatea pe Bega şi fântâna cu jocuri de apă, lumină şi muzică în valoare de 2 milioane de euro, dorită de primarul Timişoarei, Nicolae Robu, în zona Flora. Asta, desigur, dacă specialiştii nu vor găsi o soluţie care permite realizarea ambelor proiecte...
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, merge înainte cu planul său de a realiza o fântână cu jocuri de lumini, apă şi muzică pe Bega, în zona Flora. Se pregătesc studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic. Sunt în analiză două variante de montare a ţâşnitoarelor, astfel încât navigabilitatea să nu fie afectată. Investiţia este estimată la circa 2 milioane de euro din primele discuţii cu firmele care se ocupă de astfel de sisteme, dar banii nu par a fi o problemă atunci când vine vorba despre arteziana colorată promisă în campanie de Robu.
În urmă cu circa o săptămână vă arătam cum se prezintă pista pentru biciclişti amenajată pe bani europeni pe malul canalului Bega, malul drept în amonte, printr-un filmuleţ realizat de un timişorean care a decis să testeze noul traseu, acum vă prezentăm şi cealaltă parte. Bicicliştii reclamă în continuare probleme legate de proiectul Primăriei Timişoara: noua pistă nu are continuitate, sunt ”bucăţi” lipsă, pe unele porţiuni este foarte îngustă, pe alocuri au apărut şi fisuri şi s-a exagerat cu stâlpii care blochează accesul maşinilor. Oricum, lucrarea nu este gata...

Ştiri din Timiș

Începe renumărarea voturilor din Timiș. Membrii și personalul auxiliar BEJ, chemați încă din această noapte
În urma unei decizii a Biroului Electoral Central (BEC), Biroul Electoral Județean Timiș a emis un convocator pentru membri, inclusiv pentru personalul auxiliar. Aceștia va fi chemat, încă din acestă noapte, să înceapă renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale. 1

Ştiri din Timiș

Fritz: „Nu va putea fi posibilă o renumărare exactă a acestor voturi”
Dominic Fritz susține că voturile de la primul tur al alegerilor prezidențiale nu mai pot fi renumărate. Acesta consideră că Marcel Ciolacu a „pierdut” deja aceste alegeri și și-a recunoscut și singur înfrângerea. 4

Capitală Culturală

Intrare gratuită la Muzeul Național al Banatului de Sf. Andrei și Ziua Națională a României
De Sfântul Andrei și de Ziua Națională a României, Muzeul Național al Banatului din Bastion le oferă vizitatorilor intrarea gratuită.

Ştiri din Timiș

S-au găsit noi ocupanți pentru trei dintre cele șapte spații comerciale scoase la licitație de Primăria Timișoara
Primăria Timișoara a scos la licitație șapte spații comerciale din zonele Cetate și Traian. Procedura, una cu strigare, s-a desfășurat joi, în sala de licitații a primăriei. Au fost depuse, în total, 32 de oferte, dar au fost găsiți câștigători pentru doar trei dintre cele șapte locații. Toate sunt din zona centrală.

România

Vicepreședintele ANCOM s-a sucit și nu mai vrea suspendarea TikTok în România: „Am exagerat”
Pavel Popescu, vicepreședinte al ANCOM, autoritatea de reglementare în telecomunicații, și-a retras joi solicitarea de suspendare a platformei TikTok, spunând că a fost o propunere „exagerată”, scrie Hotnews.ro. 4

România

CSAT a constatat: Au fost influențate alegerile prezidențiale în România, iar TikTok l-a favorizat pe Călin Georgescu
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea primului tur al alegerilor prezidențiale, a anunțat Administrația Prezidențială, potrivit Hotnews.ro. 4

Ştiri din Timiș

Petrecere caritabilă pentru a aduce speranță și bucurie în viața copiilor și familiilor defavorizate din Timiș
Ladies' Circle 19 Timișoara, împreună cu Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, organizează o petrecere caritabilă cu ocazia Crăciunului. Fondurile vor merge către familiile nevoiașe din Folea și copiilor de la Centrul Rezidențial Sfântul Nicolae din Peciu Nou.

Ştiri din Timiș

Un milion de lei puși la bătaie de Primăria Giroc pentru actualizarea PUG-ului comunei
Primăria Giroc a lansat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru actualizarea planului urbanistic general (PUG). Pune la bătaie puțin sub un milion de lei, fără TVA.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici