Cinci adolescenți de la Liceul „Grigore Moisil” din Timișoara au participat la etapa finală a competiției Zero Robotics din Belgia, un concurs organizat de Institutul Tehnologic din Massachusetts în colaborare cu NASA şi ESA (Agenţia Spaţială Europeană). Au ajuns până în semifinale și ne-au povestit experiența lor.
Ghinion teribil pentru o româncă în noaptea de duminică spre luni. Femeia își aștepta soțul acasă după ce bărbatul a fost în străinătate pentru a-i face cadou o mașină. În momentul în care a vrut să intre în țară cu autoturismul, bărbatul s-a trezit cu mașina confiscată, polițiștii constatând că este furată.
Patru români au fost condamnați marți la câte cinci ani de închisoare de tribunalul corecțional din Bruxelles pentru exploatarea mai multor persoane cu handicap pentru a cerși.
O scrisoare de ameninţare anonimă a sosit la redacţia cotidianului Het Laatste Nieuws (Belgia). Aceasta aminteşte că, în opinia organizaţiei Stat Islamic (SI), Belgia este ţinta unor „atentate cu maşină-capcană şi explozibili”.
În timpul vizitei în Belgia, la Parlamentul European, primarul Nicolae Robu a avut ocazia să viziteze, timp de câteva ore, şi o fostă Capitală Culturală a Europei – Bruges. Pe parcursul promenadei, edilul a fost cel mai mult impresionat de teii împletiţi care se găsesc pe străzile oraşului medieval, aşa că a decis să ”fure” ideea belgienilor şi să aducă aceşti copaci şi la Timişoara.
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
Ştiri din Timiș
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, pe un drum din Timiș. Un bărbat de 31 de ani a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.