Tribunalul Bucureşti a decis ca Antena 3 şi Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Bianca Nae, Radu Tudor şi Răzvan Savaliuc să-i plătească Laurei Codruţa Kovesi 250.000 de lei daune morale, după ce procurorului şef al DNA i-a dat în judecată pentru acuzaţiile de muşamalizare a anchetei în dosarul lui Mircea Băsescu care i-au fost aduse pe post.
Magistrații Curții de Apel Constanţa au decis, marți, ca fratele președintelui, Mircea Băsescu, şi Marian Căpăţână să rămână în arest, decizia fiind definitivă. Cei doi au fost trimişi în judecată în dosarul privind mita primită de la familia lui Bercea Mondial.
Fratele președintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, a fost trimis în judecată, luni, în dosarul în care este acuzat că a primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. De asemenea, Marian Adrian Căpăţână a fost trimis în judecată pentru complicitate.
Președintele Traian Băsescu a declarat că nu a primit niciun ban sau bun de la sau în numele lui Sandu Anghel zis și Bercea Mondial. Președintele a mai precizat că a aflat din presă faptul că fratele său, Mircea Băsescu, a botezat o nepoată a lui Bercea Mondial.
Tribunalul București a decis, vineri seara, ca fratele președintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, să rămână în spatele gratiilor pentru 30 de zile. Astfel, Mircea Băsescu a fost arestat preventiv în dosarul în care este acuzat de trafic de influență.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.