Timișoara nu va mai avea autostradă de biciclete. Dominic Fritz a renunțat la proiectul fostei administrații, care prevedea un traseu de 17,5 km pentru cei care se deplasează cu vehiculele pe două roți. Rețeaua urbană de piste de biciclete este o altă poveste, dar ambele proiecte erau gândite ca niște bucăți de piste, fără conectivitate, spune edilul-șef.
Interziși de mai bine de cinci ani în zona pietonală a Timișoarei, bicicliștii ar putea reveni pe vehiculele pe două roți prin Piața Victoriei și pe alte străzi din Cetate. Trei consilieri locali vor să ridice restricția impusă de fostul primar Nicolae Robu, inclusiv pentru trotinete și role și alte mijloace de transport alternative.
Noua administrație vrea să adapteze infrastructura rutieră astfel încât niciun biciclist și niciun pieton să nu mai moară pe străzile din Timișoara până în 2030. În urma accidentului mortal de duminică din nordul orașului, primarul Dominic Fritz anunță și primele măsuri luate pentru bicicliști: calmatoare de trafic și limitarea vitezei la 30 km/h pe strada cu pricina.
„De traficul congestionat și de poluarea aerului din Timișoara scăpăm doar atunci când oamenii vor alege alte mijloace de transport”, este concluzia simplă trasă de Dominic Fritz, după ce primarul Robu a spus că nu se pot face piste de biciclete pe carosabil, pentru că s-ar crea ambuteiaje și poluare.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Eveniment
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 43 de ani. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1