În Timişoara urmează să fie realizată în cursul acestui an o reţea de 25 de staţii de închiriere a bicicletelor în regim self-service, a anunţat, miercuri, primarul Nicolae Robu. Este vorba de un proiect pe fonduri europene pentru care a fost semnat contractul de finanţare în această săptămână.
Lugojenii sunt invitaţi la o nouă pedalare. Evenimentul pe biciclete va lua startul duminică, 2 decembrie. Datorită apropierii de Ziua Naţională organizatorii au pregătit sute de steguleţe tricolore care vor fi montate pe bicicletele participanţilor.
Locuitorii din comuna timişeană Dumbrăviţa sunt aşteptaţi duminică la plimbare cu bicicletele. Asociaţia Dunos va face demersuri pentru promovarea unei hotărâri de consiliu local prin care ultima duminică din fiecare lună a anului să fie declarată „Ziua Biciclistului”.
Cei de la „Verde pentru biciclete” sărbătoresc, duminică, patru ani de activitate asiduă de promovare a acestui mijloc de locomoţie ca alternativă de deplasare. Evenimentul, sărbătorit pe strada Mărăşeşti din Timişoara, va fi marcat şi cu o expoziţie foto. Mai multe vedete autohtone îşi prezintă susţinerea VpB. Printre acestea şi omul de afaceri local Emil Cristescu, omul care s-a aflat pe bicicletă deasupra tuturor din Timişoara.
Piaţa Unirii s-a transformat într-un imens teren de joacă, sâmbătă dimineaţa, în ultima zi a Săptămânii Mobilităţii Europene. Accesul maşinilor a fost interzis şi, deşi unii şoferi au spart blocada poliţiştilor locali, timişorenii s-au putut bucura de o zi de relaxare fără aglomeraţia obişnuită din zonă.
România
Sâmbătă, 30 noiembrie, îl sărbătorim pe Sfântul Andrei, considerat ocrotitorul românilor. Aproape un milion de români își sărbătoresc astăzi onomastica.
Ştiri din Timiș
Ceremonia ce va avea loc duminică, de Ziua Națională a României, nu are amploarea anilor trecuți din cauza desfășurării alegerilor parlamentare. Pe lângă paradă, în programul zilei de 1 Decembrie sunt incluse și alte evenimente. Vor fi și restricții rutiere.
Utile
Sâmbătă, 30 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la concerte, proiecții și diverse spectacole și ateliere.
Capitală Culturală
Publicul este invitat de către Filarmonica Banatul Timișoara la Concertul extraordinar de Crăciun și Concertul extraordinar de Anul Nou, două dintre cele mai așteptate evenimente ale sfârșitului de an.
România
Curtea Constituțională amână până luni decizia privind validarea sau anularea primului tur al alegerilor prezidențiale îmn România. Judecătorii așteaptă renumărarea tuturor voturilor, care se va termina duminică seară.
Ştiri din Timiș
Constantin Cocheci, cel care este la conducerea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) de doi ani și ceva, și-a dat demisia. UPDATE. În locul lui Cocheci va veni fostul director al unei companii de telecomunicații.
1