Timișorenii care se deplasează cu vehiculele pe două roți sunt puși să fotografieze și să numere bordurile care le creează probleme în plimbările lor zilnice. Imaginile vor ajunge la responsabilii din primărie, care promit din nou că le fac drumurile line bicicliștilor. Va rezulta și o hartă cu „bordurile enervante”.
Au fost deja zeci de reclamaţii făcute, în decurs de două săptămâni, la Tel Verdele pentru biciclişti înfiinţat la Timişoara, numărul de telefon special la care utilizatorii acestui mijloc de transport pot sesiza problemele cu care se confruntă, de la maşinile care blochează pistele la alte nereguli de care se lovesc în trafic.
La două săptămâni după ce municipalitatea a interzis circulaţia bicicletelor în zona pietonală din centrul Timişoarei, cei de la Verde pentru Biciclete au emis o poziţie oficială pe această temă. După ce a evitat o poziţie tranşantă, preferând un dialog cu Primăria Timișoara, organizaţia care susţine circulaţia pe două roţi a decis, în sfârşit, să ofere o poziţie publică pe această temă: accesul pentru biciclişti trebuie permis în toate zonele orașului. Deci, inclusiv în Piaţa Victoriei.
Angajaţii firmelor care vor închiria birouri din cadrul clădirii UBC 2 din Openville vor fi încurajaţi să vină la lucru apelând la biciclete. Ei vor avea la dispoziţie duşuri special pentru ei. Conceptul întregii clădiri United Business Center 2 va fi unul ”eco”, va oferi lumină naturală din belşug, dar cu protecţie termică şi solară optimă.
Eveniment
O femeie a fost atacată de un bărbat în zona Isho din Timișoara. Acesta intenționa să o violeze. Locuitorii unui bloc au sărit în ajutor și au salvat femeia din mâinile agresorului. El a fost dus la audieri.
Eveniment
În noaptea de marți spre miercuri, pompierii au intervenit în zona Badea Cârțan pentru a scoate din apă o persoană care a căzut în Bega. Aceasta a fost transportată la spital.
Utile
Miercuri, 27 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
2
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
38