Timişorenii care circulă cu mijloacele de transport în comun s-au plâns, nu o dată, de faptul că nu au de unde să îşi cumpere bilete de călătorie la sfârşit de săptămână, chioşcurile RATT fiind închise sâmbăta şi duminica. Ei bine, reprezentanţii Regiei au anunţat că au reuşit ”minunea”: se vând bilete şi în zilele de weekend, dar într-un singur loc, la sediul central...
Chiar dacă aleşii locali din Timişoara au aprobat încă de la începutul anului vânzarea de bilete în mijloacele de transport în comun la suprapreţ, la 5 lei călătoria, pentru cei care nu apucă să le achiziţioneze de la chioşc, acest lucru nu este încă posibil. Din mai ar putea fi introduse totuşi automate de bilete pe o linie de autobuz, iar şeful RATT spune că se pregăteşte şi taxarea prin SMS.
Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Timişoara pregătesc noi surprize pentru călători. Este vorba de mai multe noutăţi la capitolul tarife. Pe viitor, timişorenii ar putea să cumpere bilete şi din mijloacele de transport în comun, dar la 5 lei călătoria. În plus, se doreşte desfiinţarea biletelor cu două călătorii.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.