În primul week-end din luna martie, Iulius Mall Timişoara pregăteşte pentru vizitatori două noi acţiuni interesante. Este vorba de două târguri tematice, primul dedicat clientelor sau clienţilor care iubesc bijuteriile, iar cel de-al doilea este destinat persoanelor care preferă stilul de viaţă bio şi alimentaţia cât mai sănătoasă.
Ceasuri deşteptătoare sculptate în lemn, bibelouri, insigne, medalioane şi bancnote vechi, bijuterii şi veselă de pe vremea bunicii, toate au fost expuse la o nouă expoziţie de antichităţi, organizată în acest sfârşit de săptămână la Iulius Mall. În paralel a avut loc şi Expo Bio, o acţiune menită să promoveze un stil de viaţă mai natural.
Melomanii timişoreni sunt invitaţi la un concert extraordinar, în cadrul căruia membrii formaţiei Bio revin pe scenă după un an de pauză, evenimentul urmând să se desfăşoare joi 15 noiembrie cu începere de la ora 21 la clubul Daos.
Produsele bio şi naturale revin în atenţia timişorenilor. Unul dintre cele mai atractive evenimente promoţionale desfăşurate la Iulius Mall va avea loc în acest sfârşit de săptămână - ediţia a zecea a Expo Bio.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la expoziții, proiecții și spectacole.
Capitală Culturală
Publicul meloman este invitat, vineri, 21 martie, la Filarmonica Banatul din Timișoara, de la ora 19:00.
Mapamond
Președintele rus, Vladimir Putin, a acceptat marți propunerea președintelui american Donald Trump ca Rusia și Ucraina să înceteze timp de 30 de zile loviturile reciproce asupra infrastructurii energetice și a dat un ordin în acest sens armatei ruse, a anunțat Kremlinul, după o discuție telefonică avută de cei doi președinți, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
Prefectului Mihai Ritivoiu i s-a „pus pata” pe învățământul seral din județ. În urma unui control inopinat efectuat de inspectoratul școlar, s-a descoperit că peste 90% dintre elevi – și chiar o bună parte a profesorilor – lipsesc de la cursuri. În acest condiții, prefectul amenință cu eliminarea acestor clase.
1
România
Aproximativ 19.800 de persoane au fost ucise în accidente rutiere în Uniunea Europeană anul trecut, o ușoară scădere de 3%, sau 600 de vieți mai puține pierdute, în comparație cu 2023.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță că, începând de marți, 18 martie, echipele Societății de Drumuri Municipale (SDM) intervin în zona Gării de Nord. Vizavi de parcare va fi amenajată o zonă umbrită, iar, în a doua etapă, vor fi realizate și noi locuri de parcare.
6
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat, marți, că la Giroc, pe un teren al instituției se va construi un Complex Sportiv Multifuncțional ce va purta denumirea „Timiș 4 All”. De asemenea, acesta a prezentat primele randări ale proiectului.
Capitală Culturală
Dacă vrei să afli cum își făceau dacii pâinea și ce loc ocupa acest preparat în viața lor, expoziția „Miros de pâine caldă – Pâinea în Dacia”, organizată vineri la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, îți oferă o incursiune în povestea ei. Evenimentul aduce laolaltă descoperiri arheologice, elemente etnografice și explicații istorice, dezvăluind cum transformau dacii grâul în pâine, cu mijloace rudimentare, dar ingenioase.