Asociaţia „Isus, Speranţa României” în colaborare cu bisericile creştine din Timişoara organizează Marşul Învierii în a doua zi de Paşti. Este vorba despre un eveniment care a devenit deja tradiţie în urbea de pe Bega.
Aleşii locali ai Timişoarei urmează să stabilească săptămâna viitoare cum vor fi împărţiţi banii pentru biserici anul acesta, în funcţie de cultele religioase şi de solicitări. Primăria a prevăzut aproximativ 385.000 de euro, în 2015, pentru finanţarea unităţilor de cult, în condiţiile în care doar Arhiepiscopia Timişoarei a cerut... peste 2 milioane de euro de la bugetul local, potrivit reprezentanţilor municipalităţii!
Dacă anul trecut bisericile Timişoarei au beneficiat de peste jumătate de milion de euro de la bugetul local, în 2015 suma propusă pentru finanţarea unităţilor de cult este de aproximativ 385.000 de euro, aproape 1,7 milioane de lei. Bineînţeles, nu este exclus ca pe parcursul anului să mai apară rectificări şi să se ajungă la suplimentări de sume... Aleşii decid cum vor fi împărţiţi banii, în funcţie de cultele religioase.
Consilierii locali ai Timişoarei au aprobat, vineri, fără să aibă vreo curiozitate sau vreo altă propunere, noul regulament privind finanţarea bisericilor care a fost elaborat de către reprezentanţii primăriei. S-au stabilit reguli clare după care se vor aloca de-acum înainte bani de la bugetul local pentru unităţile de cult. Bisericile vor beneficia şi anul acesta de finanţări consistente de la primărie, pentru diverse lucrări: de la noi construcţii şi amenajări la reparaţii şi restaurări.
Ca să evite tot felul de discuţii care au existat în trecut, după ce aleşii au aprobat finanţări de peste jumătate de milion de euro pentru biserici în 2014, reprezentanţii Primăriei Timişoara au pus la punct un regulament prin care se stabileşte în ce condiţii se vor acorda de-acum înainte bani de la bugetul local pentru unităţile de cult. Bugetul alocat în 2015 la acest capitol este de 1,6 milioane de lei, potrivit reprezentanţilor municipalităţii.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Sănătate
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
1