Trei persoane au fost rănite, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce au asistat la o demonstrație ilegală de drifting într-o parcare de la ieșirea din Timișoara, spre Șag. Vinovat pentru producerea accidentului este un bărbat care a pierdut controlul autoturismului BMW pe care îl conducea și care acum riscă dosar penal.
Daca sunteti curiosi sa stiti ce s-a intamplat cu echipa si cu rechinul BMW 525, atunci va invitam sa cititi mai departe.
Dănuţ Stoica, primarul localităţii Găvojdia, se afla marți dimineaţă la volanul maşinii sale pe strada Caransebeşului din Lugoj. Autoturismul său a fost acroşat de un autoturism BMW, care a ieşit fără să acorde prioritate, de la intersecţia cu strada N. Bălcescu. Din fericire nimeni nu a fost rănit, iar şoferii au ajuns la o înţelegere amiabilă în ceea ce priveşte reparaţiile maşinilor.
Polițiștii de frontieră de la Cenad au depistat un autoturism, marca BMW, în valoare de 40.000 de euro, care figurează ca fiind furat din Franța, în anul 2010. Mașina a fost confiscată pentru cercetări, iar proprietarul mașinii, un cetățean turc, este acum cercetat penal pentru tăinuire la furt.
Doi suedezi, soţ şi soţie, au fost la un pas de a-şi pierde viaţa pe Drumul Naţional 6, între localitățile Iosifalău şi Chizătău din județul Timiș, după ce s-au izbit cu un BMW de un cap de pod. Maşina s-a dat peste cap, iar cei doi pasageri au rămas captivi în maşină, fiind necesară intervenţia echipei de descarcerare a pompierilor de la ISU Banat.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, un recital caritabil sau activități de lectură.
Ştiri din Timiș
Donații valoroase sunt de miercuri, 27 noiembrie, expuse la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj.
Ştiri din Timiș
Timișoara Bikers MF vă invită la o seară de rock clasic. Evenimentul nu este dedicat doar celor mai bune hituri rock, ci și unei campanii caritabile pentru copiii nevoiași.
România
Vicepreședintele ANCOM anunță că va cere suspendarea TikTok pe teritoriul României, începând de mâine, până vor fi făcute verificări cu privire la suspiciunile de manipulare a alegerilor prezidențiale.
1
Ştiri din Timiș
Asociația Acasă în Banat începe campania „Dar din dar”, pentru al 5-lea an la rând. Puteți dona pentru a ajuta 100 de familii din satele bănățene, cu ocazia sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.
Ştiri din Timiș
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
2