tion.ro Web analytics

Bogdan

Tion

Situație de neimaginat în cazul copilului desfigurat de câini, la începutul anului trecut, în localitatea Checea din județul Timiș. După aproape doi ani în care ancheta a bătut pasul pe loc, dosarul micuțului a ajuns pe masa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Aceștia au decis reaudierea martorilor pentru că în momentul în care dosarul a ajuns la ei primiseră propunerea de a da neînceperea urmăririi penale în caz. Mai exact, niciunul dintre cei implicați în dosar nu ar fi fost tras la răspundere.
Fii primarului din Deta, Călin și Bogdan Roman, au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv. Procurorii de la Parchetul de pe Lângă Tribunalul Timiș au finalizat dosarul în care cei doi, alături de alți trei tineri, sunt acuzați de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii publice și loviri și alte violențe.

CSM Lugoj începe să semene cu echipa care în toamnă era considerată „revelaţia turului“. Trupa lui Bogdan Paul a reuşit miercuri seara a treia victorie consecutivă şi a devenit favorită la locul şase.

Procurorii DNA scot la iveală detalii incredibile în dosarul mitei de la vămile din vestul ţării. Conform anchetatorilor, poliţiştii şi vameşii de la Moraviţa protejau transporturile de ţigări şi alcool, ca pe vremea Prohibiţiei. Banii primiţi de la traficanţi se împărţeau frăţeşte între poliţiştii de frontieră şi vameşi.. Iar sumele nu erau de neglijat: primeau şi până la 750 de euro de la un singur traficant!

Mapamond

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral. Ce a scris în testament
Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral care a provocat o comă și o insuficiență cardiocirculatorie ireversibilă, a anunțat Vaticanul luni seara.

Eveniment

Accident între Deva și Făget. Un șofer a ajuns la spital după o coliziune frontală cu o autoutilitară
Un șofer de 51 de ani a ajuns de urgență la spital, după ce a pătruns pe contrasens și s-a ciocnit violent cu o autoutilitară. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și încearcă să afle ce a dus la producerea accidentului.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 22 aprilie
Marți, 22 aprilie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Angajari TION

SDM angajează
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează:

Dialoguri Sănătoase

Cum creștem copii sănătoși într-o lume plină de fast-food și influențe nesănătoase? Interviu cu dr. Radmila Costachescu, medic primar pediatru (II)
Ce mănâncă adolescenții și de ce sar uneori peste mese? Cât de periculos e fast-food-ul și cât contează somnul în creșterea copiilor? În a doua parte a interviului acordat pentru Tion, dr. Radmila Costachescu, medic primar pediatru, oferă părinților o perspectivă clară asupra obiceiurilor care influențează sănătatea celor mici – de la alimentația modernă și presiunea socială până la importanța odihnei și semnalele discrete ale unor afecțiuni grave. Specialistul răspunde întrebărilor esențiale despre cum să ne îngrijim mai bine copiii – și cum să-i ascultăm dincolo de ceea ce ne spun.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 aprilie 2025, în Timișoara?
Marți, 22 aprilie, puteți merge la spectacole sau la Târgul de Paști din centru, care încă este deschis.

Eveniment

VIDEO. Accident între Timișoara și Remetea Mare, în zona Jumbo. Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autobuz
Un accident rutier petrecut luni după-amiază în apropiere de magazinul Jumbo a dat peste cap circulația spre Aeroportul Internațional Timișoara. În plus, șoferul vinovat de accident, care urcase băut la volan, a fost rănit. 1

Eveniment

Accident în lanț pe DN6, lângă Remetea Mare. O femeie a ajuns la spital după ce trei mașini s-au ciocnit
Accident în lanț produs luni după-masă, pe DN6, în apropiere de localitatea Remetea Mare. O femeie în vârstă de 52 de ani a fost rănită și transportată la spital. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici