tion.ro Web analytics

bojin

Tion

În ședința de Guvern care a avut loc miercuri, s-a luat decizia ca Direcția Regională a Finanțelor Publice să nu mai fie mutată la Deva, iar sediul central al instituției amintite să rămână la Timișoara. Informaţia vine de la preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, care s-a întâlnit cu premierul Victor Ponta şi vice-premierul Liviu Dragnea.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat că nu va renunţa să introducă proiecte suplimentare pe ordinea de zi a şedinţelor Consiliului Local Timiş, chiar dacă omologul său de la PSD, Titu Bojin, îl avertiza, joi, că ar putea pierde majoritatea în consiliu dacă va continua în acest mod. Primarul a explicat, însă, că de acum înainte toate proiectele suplimentare vor fi discutate în prealabil, fie în comisii, fie în cadrul alianţei.
Executivul Consiliului Judeţean Timiş doreşte contractarea unui credit de 40-50 de milioane de euro pentru susţinerea proiectelor unor localităţi din judeţ, printre care şi Timişoara. La Timişoara ar putea fi finanţată proiectarea noului stadion şi a Sălii Polivalente de 15.000 de locuri.
La sfârşitul acestui an, începutul anului viitor ar putea începe construcţia centurii ocolitoare sud a Timişoarei, care va lega Calea Lugojului de Calea Şagului. Anunţul a fost făcut marţi, de preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin.

Ştiri din Timiș

FOTO. Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns din nou pe Aeroportul Internațional Timișoara
Zeci de mii de credincioși din județul Timiș vor primi în această noapte Lumină Sfântă din Mormântul Domnului de la Ierusalim. Venită cu un avion special de la București, unde a ajuns inițial, Lumina Sfântă a sosit apoi sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara.

Mapamond

Vladimir Putin ordonă o „încetare a focului de Paște” în Ucraina
Vladimir Putin a anunțat o „încetare a focului de Paște" în Ucraina. Va dura 30 de ore, începând sâmbătă, la ora 18, până în noaptea de duminică spre luni, la miezul nopții.

Ştiri din Timiș

PROGRAM. Irina Rimes, Zdob și Zdub și meșteșugari iscusiți, într-un festival gratuit la Domeniul Regal Săvârșin
Pentru al treilea an la rând, Domeniul Regal Săvârșin devine, în 26 și 27 aprilie, locul în care prinde viață lumea satului de altădată. Vizitatorii vor avea parte de concerte, artizani ai gustului autentic și meșteșugari gata să arate tainele meseriilor transmise din moși-strămoși.

Eveniment

Sinucidere în Sâmbăta Mare. Un bărbat și-a luat zilele în Piața Romanilor din Timișoara
Gest tragic înainte de Învierea Domnului. Un bărbat în vârstă de 54 de ani și-a încheiat, sâmbătă, socotelile cu viața.

Ştiri din Timiș

FOTO. Dominic Fritz: „Locul copiilor e în familie”. Ce proiect a demarat la Timișoara
Prevenirea separării copiilor de familie este tema unui proiect ce a demarat la Timișoara. În următorii trei ani, peste 250 de copii aflați în această situație vor fi ajutați, spune primarul Dominic Fritz.

Mapamond

O furtună puternică face ravagii în munții Alpi. Ploi torențiale și ninsori abundente lovesc zone din Elveția, Franța și Italia
O furtună deosebit de puternică provoacă haos în masivul alpin, unde precipitațiile abundente s-au transformat în ninsori consistente la altitudini ridicate. Regiuni extinse din Elveția, Franța și Italia sunt afectate de condițiile meteo severe. Mai multe școli au fost închise, circulația rutieră este restricționată pe numeroase drumuri. Autoritățile le recomandă locuitorilor din zonele vizate să evite deplasările și să rămână în locuințe, relatează presa franceză.

Mapamond

Statele Unite reduc la jumătate efectivele militare din Siria
Departamentul Apărării al Statelor Unite a anunțat vineri retragerea a aproximativ 1.000 de militari din Siria, dintr-un total de aproximativ 2.000 desfășurați în prezent în regiune pentru combaterea jihadiștilor, relatează AFP.

Angajari TION

SDM angajează
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează:

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici