Un pod rutier important de lângă Bordeaux a fost blocat duminică din cauza unui protest al romilor, după ce sute dintre aceştia au fost evacuaţi dintr-o tabără ilegală, relatează BBC News Online.
Pentru cei care nu apreciază prea mult vacanțele în mijlocul naturii, la munte sau la mare, dar nici nu sunt interesați să-și petreacă prețioasele zile libere pe străzile aglomerate ale vreunei metropole, un concediu relaxant în zona Medoc din Franța este soluția ideală. Această regiune aflată la nord de orașul Bordeaux este una dintre cele mai cunoscute regiuni viticole din lume, unde se cultivă cele mai prețioase soiuri de struguri, din care se produc cele mai populare și scumpe sticle de vin roșu.
Pasionații de vinuri alese sau doar de peisaje fermecătoare trebuie să ia în considerare și o vacanță într-una dintre cele mai frumoase regiuni viticole din lume. Deși pare o destinație mai neobișnuită, majoritatea acestor locuri oferă vizitatorilor curioși mai mult decât soiuri delicioase de vinuri. Puteți petrece câteva zile la pensiunile din apropierea viilor, unde pe lângă degustările obligatorii, turiștii se pot bucura de peisaje frumoase, drumeții călare sau cu bicicleta și pot afla mai multe despre procesul lung de a face vin.
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
1
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.