Reprezentanții Societății de Transport Public Timișoara vor să le arate timișorenilor că se implică în campania Timișoara curată demarată în urmă cu mai bine de o săptămână de Primăria Timișoara. 17 persoane care cerșeau sau consumau substanțe interzise ori urât mirositoare au fost date jos din mijloacele de transport doar miercuri dimineață.
Oamenii străzii dorm pe unde apucă prin Timișoara. O cititoare ne-a scris pentru a ne sesiza o astfel de situaţie la intersecţia străzii Gheorghe Lazăr cu bulevardul Cetăţii: femeia a reclamat faptul că boschetarii dorm sub geamul său, creând acolo un adevărat focar de infecţie, iar autorităţile nu au nicio soluţie. I-a scris şi primarului Nicolae Robu, care i-a recomandat să sune nu la numărul de urgenţă de la Poliţia Locală, ci la 112!
Copiii din Timişoara s-au jucat vreme de luni bune printre gunoaie şi buruieni prin parcurile urbei, pentru că primăria nu a mai asigurat întreţinerea lor, acum, că s-a rezolvat această problemă, apar altele. Micuţii care ies la joacă dau de exemplu peste bărbaţi dormind cu sticla de bere lângă ei, aşa cum se întâmplă în Parcul Karlsruhe, de lângă Abator. Unele parcuri şi locuri de joacă par să fi devenit... dormitoare.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.