Noutăți la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. O Casă Aromână şi una Bulgărească, aduse bucată cu bucată din satele judeţului Timiș chiar în acest an, plimbări în căruţe vechi, româneşti, trase de cei patru cai aflaţi în grija instituţiei şi o zi pe lună cu intrare gratuită. De toate acestea ar putea avea parte în curând timişorenii.
Autorităţile locale le promit timişorenilor că nu vor mai fi deranjaţi de paranghelii. După recentul episod cu lada de bere pe treptele Catedralei Mitropolitane şi având experienţa anilor trecuţi, când organizatorii unor astfel de evenimente, în general de etnie romă, au dat traficul peste cap şi au deranjat străzi întregi cu petrecerile lor gălăgioase pe perioada verii, reprezentanţii Poliţiei Naţionale, cei ai Poliţiei Locale şi cei ai Jandarmeriei s-au întâlnit să îşi facă planul de acţiune. Ce s-a stabilit?
Poliţia din Timiş iese în stradă. Mai ales acum că urmează perioada estivală şi se întorc toţi românii de prin străinătate. Printre altele, poliţiştii din Timiş vor fi cu ochii şi pe romii care se întorc acasă, la Timişoara...
Organizatorii targului de nunti Expomariaj - revista
„Mireasa", impreuna cu Camera de
Comert, Industrie si Agricultura Timisoara va asteapta,
incepand de vineri, 13 martie, ora 13, la Centrul Regional
de Afaceri Timisoara, pentru a va incanta ochii si sufletul
la cea mai importanta expozitie din Romania, dedicata
nuntii.
În fiecare primăvară, peluza de sud a Casei Albe este acaparată de copii care râd în timp ce rostogolesc ouă colorate. Aceștia celebrează, astfel, una dintre cele mai vechi și populare tradiții laice de Paște din Statele Unite: Easter Egg Roll. Această combinație de joacă și simbolism are o istorie fascinantă, iar în spatele atmosferei jucăușe se ascund povești despre politică, acces public și schimbări culturale.
Episcopul romano-catolic de Timișoara, Iosif Csaba Pál transmite mesajul său de Paști.
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși:
Zeci de mii de timișoreni, de toate vârstele, s-au adunat sâmbătă seara în fața bisericilor din Timișoara pentru a primi Lumina Sfântă și pentru a participa la cea mai importantă slujbă a anului – Slujba Învierii Domnului.
2
Hristos a înviat! Cristos a înviat! Duminică puteți merge la Târgul de Paști din centrul Timișoarei.
Zeci de mii de credincioși din județul Timiș vor primi în această noapte Lumină Sfântă din Mormântul Domnului de la Ierusalim. Venită cu un avion special de la București, unde a ajuns inițial, Lumina Sfântă a sosit apoi sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara.
2