tion.ro Web analytics

bourceanu

Tion

Unul dintre cei mai promiţători tineri fotbalişti români, Alex Bourceanu, este aşteptat vineri să se alăture lotului de la Poli Timişoara. Deşi există discuţii despre plecarea sa deocamdată nu s-a întâmplat nimic concret în acest sens. Bourceanu spune că el are un contract valabil cu Poli, pe care vrea să-l respecte, dar ar prefera să nu joace în liga secundă.

Poli Timişoara a reuşit să recupereze la Cluj din imaginea şifonată în ultimele meciuri oficiale, învingând Universitatea, miercuri seara, cu 2 - 1. Reveniţi la Timişoara, poliştii păreau ceva mai relaxaţi. Alex Bourceanu a remarcat reacţia patronului referitoare la condiţia fizică a colegului său Ianis Zicu, a spus că nu intră în polemici cu acesta, dar că apreciază că atacantul este într-o formă bună.

Antrenorul Dusan Uhrin e bucuros că Poli a ajuns, în sfârşit, pe primul loc. El anunţă că golurile lăsate în echipă de suspendările lui Zicu şi Bourceanu pot fi acoperite cu alţi jucători, dar nu a dezvăluit cine va fi atacantul surpriză anunţat de Marian Iancu.

România

UPDATE. USR nu îi poate face campanie electorală lui Nicușor Dan, în urma unei decizii BEC
Partidul condus de George Simion a anunțat sâmbătă după-amiază că Biroul Electoral Central a admis o sesizare a formațiunii politice referitoare la campania electorală desfășurată de USR în favoarea candidatului independent Nicușor Dan. Până la această oră, BEC nu a transmis o informare oficială, potrivit Hotnews.ro. UPDATE. BEC confirmă decizia

Eveniment

Șoferiță de 83 de ani, transportată la spital după ce a provocat un accident în zona Circumvalațiunii din Timișoara
Sâmbătă, la orele prânzului, în urma unui accident petrecut la intersecția Căii Circumvalațiunii cu Aleea Ion Perlea, o femeie de 83 de ani a ajuns la spital. Era la volanul uneia dintre cele două mașini implicate. 3

Ştiri din Timiș

Weekend în Iulius Town: întâlniri cu Iepurașul de Paște, vânătoare de comori dulci și teatru pentru copii
În acest weekend, în Iulius Town, toți membrii familiei vor avea parte de cel puțin o surpriză pe placul lor. Iepurașul de Paște va fi prezent în următoarea perioadă în Atrium, unde va face poze cu cei mici și îi va încuraja pe cei mai curajoși să descâlcească Labirintul cu daruri dulci. Iar până pe 18 aprilie 2025, clienții sunt premiaţi la shopping.

Eveniment

Fetiță de 5 ani din Arad, violată într-un garaj dezafectat. Vinovatul, prins la Timișoara
Incidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de vineri, în zona străzii Cocorilor din Arad. Făptașul, un bărbat de 54 de ani, a fost prins de polițiști la Timișoara, potrivit Aradon.ro. 6

Eveniment

Degajare de fum într-un tramvai de pe linia 7. Circulația a fost blocată temporar
Sâmbătă dimineață, un tramvai de pe linia 7 a întâmpinat dificultăți tehnice, fiind și o degajare de fum. Circulația pe această linie a fost întreruptă timp de aproximativ o oră. 2

Mapamond

Ucraina post-conflict: ar putea să fie împărțită după modelul Berlinului în al Doilea Război Mondial
Ucraina post-conflict ar putea semăna cu Berlinul după al Doilea Război Mondial, cu o prezență de forțe europene și ruse separate de fluviul Nipru, a apreciat sâmbătă emisarul SUA Keith Kellogg pentru cotidianul britanic The Times, scrie Agerpres. 1

România

O delegație a Congresului SUA vine în România. Discuții deschise inclusiv pentru anularea alegerilor
Șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu, a declarat că la începutul săptămânii viitoare o delegație semnificativă a Congresului american ar urma să vină în țara noastră și că vor avea loc „contacte la toate nivelele semnificative decizionale din România”, scrie Hotnews.ro. 10

Angajari TION

SDM angajează
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează:

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici