Alături de regiunea Bucureşti, inclusiv Ilfov, Timişul rămâne în topul naţional al tranzacţiilor imobiliare. Aproape 35.000 de asemenea operaţiuni au fost înregistrate până în luna noiembrie a acestui an în cel mai vestic judeţ din România.
Peste 2.700 de militari, cu 280 de mijloace tehnice, din MApN, MAI, SRI şi SPP, au participat la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, care a avut loc, luni, în Piaţa Constituţiei din Capitală, în prezenţa preşedintelui în funcţie, Traian Băsescu şi a premierului Victor Ponta. În același timp, președintele ales, Klaus Iohannis, a participat la evenimentele organizate de 1 Decembrie la Alba Iulia.
Sute de persoane au ieșit în stradă în Piața Universității din București, în semn de protest față modul în care a fost organizat cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale în diasporă. Proteste au loc și la Cluj, unde peste 100 de persoane s-au strâns în Piața Unirii.
Mii de persoane au participat vineri seara în mai multe orașe din țară la proteste și mitinguri pro și anti premierului Victor Ponta.
Procurorii și polițiștii de la Crimă Organizată au realizat, sâmbătă, o captură record de heroină. Oamenii legii au găsit peste 10 kilograme la un turc și doi cetățeni români, valoarea totală a drogurilor fiind de aproximativ 250.000 de euro.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
2
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.
România
Conform vicepreședintelui Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, sesizarea a fost depusă în urma unui raport realizat de Expert Forum.
4
Ştiri din Timiș
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat informează că lucrările de refacere a digului de apărare pe râul Bega, pe sectorul Leucușești – Răchita, sunt finalizate în proporție de 75%. În urma acestora, liniile de apărare afectate de inundațiile de anul trecut vor fi aduse la starea inițială.