Judeţul Timiş rămâne, în afara Bucureştiului, principala piaţă imobiliară a României. Cele mai multe tranzacţii imobiliare după primele nouă luni ale anului au fost înregistrate aici. Este vorba de 230.053 de asemenea operaţiuni înregistrate la Cartea Funciară în Timiș. Bucureştiul este pe primul loc, cu 270.669 tranzacţii.
În ultimele 24 de ore, peste 130 de copaci au fost doborâţi de vânt în București, 65 de maşini au fost avariate, 11 stâlpi au căzut şi şase panouri publicitare s-au desprins din cauza vântului şi a zăpezii. Atfel intervenţiile ISU Bucureşti au fost duble faţă de o zi obişnuită.
„Sâmbătă seara golănia a învins în afara terenului”, a declarat marţi rectorul Universităţii de Vest Timişoara, Marilen Pirtea, într-o declaraţie comună alături de primarul Nicolae Robu şi Călin Dobra, vicepreşedintele Consiliului Judeţea Timiş, principalele instituţii publice care susţin clubul RCM Timişoara. Cele trei instituţii au dorit să tragă un semnal de alarmă şi să îşi arate susţinerea pentru clubul timişorean confruntat cu scandalul carnetelor cu file rupte.
Zeci de localități din judeţele Caraş-Severin, Buzău, Ilfov, Hunedoara, Olt, Prahova, Teleorman, Vâlcea şi Mureş, dar și București, au fost afectate de furtunile din ultimele ore. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), au fost inundate mai multe locuințe și pasaje, iar acoperișurile unor blocuri au fost smulse de vânt.
Un seism cu magnitudinea de 6,5 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă în Mareea Egee, cutremurul fiind resimțit în București și județele de sud ale României.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.