Pretențiile vânzătorilor de apartamente au continuat să crească, la nivel național, în 2020, în ciuda crizei provocate de epidemia de COVID-19. Timișoara, oarecum, se încadrează în această tendință, prețurile apartamentelor vechi continuând tendința ascendentă. În schimb, cele noi s-au ieftinit ușor.
Primarul ales al Timișoarei, Dominic Fritz, se află miercuri la București, la o întâlnire cu conducerea centrală a partidului. După această întâlnire, edilul neamț al Timișoarei a declarat că se așteaptă la o susținere puternică din partea Capitalei cel puțin pentru două proiecte majore pentru municipiu: centura și Capitala Culturală.
Situație incredibilă la Timișoara, în cazul nenorocirii de pe Miorița 8. O echipă CBRN a Ministerului Apărării Naționale este așteptată în orașul de pe Bega pentru verificări suplimentare. Asta în condițiile în care reprezentanții ISU Banat tot anunță că „în urma examenelor toxicologice efectuate de către inspectorii Inspecției Sanitare de Stat, din cadrul DSP Timiș cât și a detecțiilor efectuate în ultimele două zile de către echipajele CBRN din cadrul ISU, nu s-a identificat depășirea indicatorilor de substanțe toxice în spațiile verificate”.
Cinema
Cinema Victoria pregătește o nouă proiecție din programul lunar „Cinemateca Itinerantă”, în care sunt prezentate filme clasice din cinematografia românească.
România
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL.
România
Liderul PNL spune că este conștient de greșelile făcute și că înțelege ceea ce au vrut românii să transmită, astfel că a ales să își dea demisia din funcție.
România
Călin Georgescu, candidat independent, și Elena Lasconi, reprezentanta USR, s-au calificat pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale, marcând un moment istoric în politica românească, cu doi candidați „outsideri” în finala pentru Cotroceni.
2
România
Marcel Ciolacu și-a asumat înfrângerea în turul 1 al alegerilor prezidențiale și a transmis luni după-masă că și-a depus demisia la secretariatul PSD. „I-am scris deja doamnei Elena Lasconi”, a transmis acesta.
5
Ştiri din Timiș
Alin Nica, fostul președinte al Consiliului Județean Timiș și al filialei locale a Partidului Național Liberal, nu a scăpat, luni, ocazia să comenteze rezultatul votului la primul tur al alegerilor prezidențiale. El a fost de părere că alegătorii au făcut dreptate.
3
Ştiri din Timiș
La finalul săptămânii trecute, reprezentanții CFR anunțau că ritmul pe șantierul de reabilitare a căii ferate Timișoara Est – Ronaț Triaj este intens. S-a ajuns la un procent de execuție de 7% și se lucrează pe întreaga lungime a sectorului de aproape 14 kilometri.
1
Ştiri din Timiș
Mai multe universități din România, printre care și una din Timișoara, vor primi finanțări de peste 43 de milioane de euro pentru construirea de campusuri universitare.