Direcţia Regională de Finanţe Timişoara a reuşit din nou să trimită la Bucureşti mai mulţi bani decât i se stabilise de către Ministerul Finanţelor ca program pentru colectările la buget. Desigur, Timişul are de departe cea mai importantă contribuţie. Plusul realizat este de 45 de milioane de lei, spun reprezentanții Direcției.
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş a finalizat procesul de contractare cu toate cele 21 de spitale din judeţ, pentru anul în curs. Reprezentanţii CJAS spun că fondurile sunt suficiente, în aşa fel încât pacienţii să nu fie obligaţi să-şi cumpere medicamente sau materiale sanitare pe perioada internării.
Drumul de la Timişoara la Moşniţa nu va mai avea tramvaie, dar va avea patru benzi. De altfel, mai multe drumuri aflate sub umbrela Consiliului Judeţean Timiş vor fi reabilitate în acest an, ori vor intra în reparații. În urma unui raport făcut de către reprezentanții administrației timișene în perioada sărbătorilor de Paşti, s-a ajuns la concluzia că, pentru drumurile judeţene, este disponibilă suma de 90 de milioane de lei pentru acest an, din bugetul CJ Timiş.
Dacă vrem vaporaşe pe Bega, trebuie să plătim. După ce la prima licitaţie organizată de Primăria Timişoara pentru cumpărarea ambarcaţiunilor nu s-a prezentat nimeni, reprezentanţii municipalităţii le-au cerut aleşilor să aprobe suplimentarea sumei pentru vaporetto. S-a ajuns la peste 2 milioane de euro – suma maximă estimată pentru cele şapte vaporaşe, dublu faţă de cât era prevăzut iniţial. Primarul Nicolae Robu spune că dacă nu vor fi achiziţionate se pot pierde bani europeni...
Din nou inspectorii fiscului de a Direcţia Regională de Finanţe Timişoara au reuşit să încaseze mai mulţi bani la buget decât le-a fost trasată sarcina de către Ministerul de Finanțe. Aceasta înseamnă un plus de peste zece procente peste cât se stabilise că trebuie încasat în această zonă.
România
Călin Georgescu, candidat independent, și Elena Lasconi, reprezentanta USR, s-au calificat pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale, marcând un moment istoric în politica românească, cu doi candidați „outsideri” în finala pentru Cotroceni.
1
România
Marcel Ciolacu și-a asumat înfrângerea în turul 1 al alegerilor prezidențiale și a transmis luni după-masă că și-a depus demisia la secretariatul PSD. „I-am scris deja doamnei Elena Lasconi”, a transmis acesta.
2
Ştiri din Timiș
Alin Nica, fostul președinte al Consiliului Județean Timiș și al filialei locale a Partidului Național Liberal, nu a scăpat, luni, ocazia să comenteze rezultatul votului la primul tur al alegerilor prezidențiale. El a fost de părere că alegătorii au făcut dreptate.
1
Ştiri din Timiș
La finalul săptămânii trecute, reprezentanții CFR anunțau că ritmul pe șantierul de reabilitare a căii ferate Timișoara Est – Ronaț Triaj este intens. S-a ajuns la un procent de execuție de 7% și se lucrează pe întreaga lungime a sectorului de aproape 14 kilometri.
1
Ştiri din Timiș
Mai multe universități din România, printre care și una din Timișoara, vor primi finanțări de peste 43 de milioane de euro pentru construirea de campusuri universitare.
România
După centralizarea tuturor proceselor verbale (100%) din cele 950 de secții de votare din străinătate, Călin Georgescu, candidat independent, conduce detașat cu 43,35% din voturi. Elena Lasconi (USR) ocupă locul al doilea.
Sănătate
Marți, 26 noiembrie, este marcată Ziua Internațională a Conștientizării Importanței Detectării Deficitului de Fier. Cu această ocazie, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara oferă consultații și analize gratuite.
România
Conform unui proiect de Hotărâre de Guvern, Ministerul Educației cere aproape 500 de milioane de lei pentru a plăti salariile profesorilor, bursele elevilor și alte cheltuieli aferente lunii noiembrie.