Timișorenii dornici de distracție s-au adunat cu mic cu mare pentru o petrecere de zile mari. Ei au dansat și s-au distrat până dimineața la OMFG Party.
Party-ul Anti Valentine`s Day, organizat de Club Bunker din Timişoara, a fost un real succes. Zeci de tineri, îndrăgostiţi sau nu, au ales sa sărbătorească altfel Ziua Îndrăgostiţilor, alături de trupa Ţapinarii.
Se apropie cu paşi repezi una dintre sărbătorile care au pus stăpânire pe România. Valentine s Day, o tradiţie importată din SUA, este celebrat cu frenezie de românii îndrăgostiţi. Dar, dacă v-aţi săturat de baloane roz şi trandafiri, dacă doriţi să fiţi diferiţi şi să sărbătoriţi într-un mod inedit, la Bunker Club sunteţi aşteptaţi la Anti Valentine s Day.
Party incendiar în acest sfârşit de săptămână în Timişoara. Tinerii s-au adunat, cu mic cu mare, în Clubul Bunker din oraşul de pe Bega şi s-au distrat până dimineaţa.
Nu ai planuri pentru Crăciun? Dacă nu mergi la schi sau în vacanţă peste hotare, atunci trebuie să şti că şi la Timişoara distracţia va fi în toi. Clubul Bunker organizează nu unul, ci două party-uri de Crăciun, în 24 şi 25 decembrie.
România
Conform vicepreședintelui Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, sesizarea a fost depusă în urma unui raport realizat de Expert Forum.
România
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că, după votul de duminică la alegerile parlamentare, este „foarte posibil" să existe o discuţie privind formarea unui Guvern PSD - USR - PNL, scrie Agerpres.
România
Mircea Geoană, care a candidat la funcţia de preşedinte al României, şi-a anunţat, marţi, susţinerea pentru Elena Lasconi, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
Timișoreanul amendat luni de polițiștii timișeni după ce ar fi dat buzna în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș de pe strada Augustin Pacha contestă amenda și susține că afirmația că „va sparge cu barosul statuile din Parcul Central" a fost scoasă din context.
1
Ştiri din Timiș
Timișorenii cu datorii la bugetul local aveau, până luni, termen să își plătească dările acumulate până pe 31 august pentru a scăpa de penalități și dobânzi. Primăria anunță că termenul s-ar prelungi până pe 19 decembrie.
Ştiri din Timiș
Într-o lume din ce în ce mai aglomerată și zgomotoasă, crearea unui mediu liniștit a devenit o prioritate atât în locuințe, cât și în spațiile de lucru. Una dintre cele mai eficiente soluții pentru reducerea zgomotului și îmbunătățirea acusticii este utilizarea de panouri acustice. Acestea sunt versatile, ușor de instalat și extrem de eficiente pentru a crea un spațiu confortabil și lipsit de poluare fonică.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a lansat trei proiecte cofinanțate prin Fondul Social European Plus, dedicate formării profesionale a angajaților din Regiunile Vest, Sud-Est și Sud-Muntenia.
Ştiri din Timiș
O nouă ediție a Târgului de Crăciun va avea loc luna viitoare în comuna Giroc.