La începutul lunii decembrie a anului 2011 AJOFM Timiş şi reprezentanţii Penitenciarului Timişoara au bătut palma şi au organizat un eveniment cu totul inedit: Bursa Locurilor de Muncă pentru deţinuţi, o acţiune menită să asigure celor încarceraţi posibilitatea unei slujbe chiar imediat după ce ies din puşcărie. Succesul a fost atât de mare încât în luna martie acţiunea va fi reluată, în plus evenimentul timişorean va fi replicat şi la Arad!
Deţinuţii de la Penitenciarul Timişoara erau vineri dimineaţa cu CV-urile în mână, la o bursă a locurilor de muncă inedită, dedicată acestei categorii sociale. Casa Tineretului din Timişoara, unde s-a desfăşurat acţiunea, a avut vineri dimineaţă accesul limitat pentru public: la poarta de acces au fost paznicii de la Penitenciarul Timişoara. Din păcate, la acţiune s-a prezentat un singur angajator, o firmă cu activitate în domeniul textil.
Vineri, la nivelul tuturor agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca din tara va avea Bursa locurilor de munca pentru absolventi. Sunt puse la bataie mai bine de 21.000 de locuri de munca.
Casa Tineretului din Timişoara a găzduit vineri, între orele 8 şi 16, o nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă. Acţiunea, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş a stârnit mai ales interesul tinerilor, care au venit în număr mare la acţiune, sperând să găsească job-ul mult visat.
Locuri de muncă pentru persoanele de etnie romă. Asociaţia Femeilor Ţigănci „Pentru Copiii Noştri” în colaborare cu Asociaţia Parudimos şi cu Agentia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş, va organiza Bursa Locurilor de Muncă pentru persoanele de etnie romă.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și Turul II – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025.
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.
Ştiri din Timiș
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.