Centrul Regional de Afaceri va găzdui miercuri şi joi, 30 şi 31 martie, una dintre cele mai importante conferinte de afaceri organizată în Timişoara. Peste 400 de persoane au ales să-şi aloce două zile pentru a descoperi idei de afaceri sau poveşti de succes care au prins viaţă în economia de după 1989.
Centrul Regional de Afaceri din Timişoara va găzdui în această lună două importante evenimente economice. Pe 25 martie, la Timişoara va sosi un grup de oameni de afaceri americani ce va lua parte la Forumul economic România – SUA intitulat „Go USA! Roadshow 2011, Cum să vă dezvoltaţi afacerea în SUA!”. În 30-31 martie, tot la CRAFT, vor fi „Timişoara Business Days”.