Cei 15.000 de euro promişi de Inna Centrului medical de evaluare şi recuperare pentru copii şi tineri Cristian Şerban din Buziaş au ajuns la destinaţie. Fondurile vor contribui la refacerea clădirii afectate de incendiu. Lucrările ar putea fi gata în 15 septembrie.
De câteva zile, la Buziaş a devenit funcţională o nouă centrală electrică. Ineditul investiţiei este că aceasta funcţionează pe baza energiei solare. Investiţia totală a fost de două milioane de euro si a fost realizată de o societate timişoreană.
Vineri, 27.07.2012, Centrul de Reeducare Buziaş a fost gazdă pentru reprezentanţii Consiliului Elevilor Timiş oferind un prilej de socializare si derulare de activităţi între minorii custodiaţi şi elevii din comunitate.
În perioada 16.07 – 21.07.2012, Centrul de Reeducare Buziaş a organizat conferinţa finală de evaluare a proiectului „Parteneriat european de formare pentru o societate inclusivă”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Drumul Timişoara- Buziaş a fost blocat, marți dimineață, între Moşniţa Noua şi Albina, după ce un autotren a derapat şi a căzut într-un şanţ de pe margina drumului.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, s-a întâlnit, marți, cu Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest. Cei doi au discutat despre noile oportunități de finanțare disponibile în perioada următoare.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat marţi o doctrină nucleară actualizată care permite răspunsuri cu arme nucleare la atacurile convenţionale care ameninţă suveranitatea Rusiei, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
Vremea în Banat în următoarele două săptămâni. Precipitații și temperaturi medii de 15 grade Celsius
Următoarele două săptămâni în Banat vor fi cu temperaturi specifice lunii noiembrie, dar și cu zile ploioase sau cu temperaturi peste media perioadei.
Utile
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara au anunțat că se circulă cu anumite restricții pe Autostrada A1 Deva-Nădlac.
Ştiri din Timiș
Astăzi, 19 noiembrie, are loc o discuție importantă pentru viitorul educației din România, pentru că educația este cea care determină viitorul prin generațiile pe care le formează.
Ştiri din Timiș
Municipiul Timișoara preia de la comuna Giroc o porțiune din Calea Urseni, pentru a putea moderniza strada de la un capăt la altul, de la intersecția cu strada Venus până la limita administrativ-teritorială.
5
Capitală Culturală
Timișorenii și nu numai sunt așteptați în câteva zile să descopere unde și cum pot întâlni bărbatul perfect, toate acestea însoțite de râsete și voie bună.