Rotarienii din vestul ţării se întâlnesc sâmbătă în Buziaş pentru un turneu de fotbal al cărui principal scop este unul caritabil. Printre invitaţii de marcă aşteptaţi în 28 mai la Buziaş se numără fostul boxer Francisc Vaştag, fostul fotbalist Emerich Dembrovschi sau noul consul al Serbiei la Timişoara, Lazar Manojlović.
În 28 mai comunitatea buzieşenilor din Germania petrece. Este vorba despre peste 250 de oameni plecaţi din oraşul Buziaş, stabiliţi în Böblingen şi care din doi în doi ani se întâlnesc pentru a depăna amintiri, la Balul buzieşenilor.
Comuna Sânandrei a fost în cursul zilei de ieri, preţ de o zi, capitala folclorului bănăţean, cu ocazia organizării celei de-a cincea ediţii a festivalului „Lada cu zestre”. Manifestarea a debutat în 7 mai la Buziaş. Până în luna iunie este programată desfăşurarea fazelor zonale ale concursului, programate în 14 mai la Recaş, în 21 mai (Sânandrei, Carani), 28 mai (Sânnicolau Mare), 4 iunie (Sânmihaiu Român, Utvin), 11 iunie (Moraviţa, Stamora Moraviţa), 18 iunie (Făget, Băteşti) şi 25 iunie (Cărpiniş, Iecea Mică).
Infopuncte turistice, brosuri, pliante şi filme documentare – sunt câteva dintre direcţiile de promovare a staţiunilor balneare Buziaş şi Moneasa din România, Mako, Gyula şi Oroshaza din Ungaria, în cadrul unui nou proiect de cooperare între staţiunile balneare din zona transfrontalieră, pentru includerea în circuitul turismului internaţional.
Bucăţi dintr-o rocă asemănătoare cărbunelui, provenită dintr-un meteorit gigant căzut pe Pământ acum 3 milioane de ani, care vindecă cam orice suferinţă (Shungitul), ceaiurile de Voie Bună şi cel pentru Sursa Puterii, constituie atracţiile primei ediţii a Târgului Bio, care joi şi-a deschis porţile la Buziaş.