Cea de-a doua editie a Simpozionului International de Pictură- Buzias 2010 este în plină desfăşurare în aceste zile.
Deşi „importată” abia în ultimii ani, Valentine’s Day, sărbătoarea iubirii în viziunea occidentalilor, celebrată în multe state europene, este aşteptată cu nerăbdare şi de minorii din Centrul de Reeducare Buziaş.
O persoană rănită de o alică a fost adusă, duminică după-amiază, la Clinica de Chirurgie Plastică şi Reparatorie Casa Austria din Timişoara. Bărbatul participase la o vânătoare organizată în pădurea de la Buziaş.
În cursul anului 2009, la Centrul de Reeducare Buziaş din judeţul Timiş au fost instituţionalizaţi 36 de tineri, iar alţi şapte au fost transferaţi din alte centre de reeducare, ceea ce a ridicat numărul total al acestora la 108, alţi 65 de adolescenţi fiind în acest centru din 2008.
Utile
Luni, 28 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Horoscop
Află ce îți rezervă astrele în această săptămână:
Utile
Reprezentanții Aquatim transmit că în perioada 28 octombrie - 1 noiembrie, se va întrerupe apa în mai multe localități din județ pentru lucrări la rețeaua de distribuție.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 28 octombrie - 3 noiembrie.
Azi în Timișoara
Luni, 28 octombrie, puteți merge la spectacole de teatru sau la expoziții.
Capitală Culturală
Proiectul „Mame cu brațele goale” a marcat, luna acesta, printr-o serie de evenimente de conștientizare și suport Ziua Mondială a Sănătății Mintale și Ziua Părinților de Îngeri. Teatrul German de Stat se alătură campaniei.
Eveniment
Un șofer a fost înregistrat cu aparatul radar, pe un drum național din județ, cu viteza de 201 km/h. Pe acel sector de șosea, limita este de 90 km/h.