Oficiali din cadrul Poliţiei Cairo au anunţat că în centrul oraşului egiptean au explodat două bombe, vineri, iar patru poliţişti au fost răniţi.
Piata Tahrir din Cairo a fost, din nou, scena unor proteste violente. Mii de egipteni au aruncat cu pietre in politie, care a facut uz de gaze lacrimogene si gloante de cauciuc. Protestatarii au cerut demisia Consiliului militar aflat la putere în Egipt.
Proteste si violente cu substrat religios, duminica seara, in capitala Egiptului, la Cairo: cel putin 19 morti si 150 de raniti. Crestinii copti au manifestat impotriva incendierii unei biserici de catre musulmani, iar lucrurile au scapat de sub control. Un vehicul al armatei a trecut peste cinci manifestanti. Unii dintre acestia au furat arme si au incendiat masini.
Situatie incendiara la propriu, in Egipt. Protestatarii au invadat ambasada Israelului la Cairo si s-au razboit in noaptea de vineri spre sambata cu Politia, vehiculele fortelor de ordine fiind incendiate! In uma confruntarilor violente, circa 450 de oameni au fost raniti.
Eveniment
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, pun în executare, luni dimineață, zece mandate de percheziție domiciliară.
Cariere de Poveste
Bianca Belu are studii juridice și a lucrat 12 ani la Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Când a simțit că nu mai are parte de provocări, s-a transferat la Consiliul Județean Timiș.
Utile
Luni, 18 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparaţii şi lucrări de întreţinere.
Azi în Timișoara
Luni vă puteți bucura de trei spectacole de teatru.
Ştiri din Timiș
Copiii din oraș sunt invitați să participe la un atelier de lectură. Ei vor învăța despre importanța librăriilor și vor realiza împreună o poveste.
Ştiri din Timiș
Arta și muzica în luptă împotriva cancerului. Eveniment caritabil la Liceul „Ion Vidu” din Timișoara
Asociația OncoHelp-Centrul de Oncologie OncoHelp, împreună cu Asociația Împotriva Cancerului și cu Liceul de Artă „Ion Vidu” Timișoara pregătesc un eveniment caritabil de strângere de fonduri pentru pacienții diagnosticați cu cancer.