La finalul săptămânii trecute, reprezentanții CFR anunțau că au început primele lucrări, de demontare, pe sectorul Timișoara Est – Ronaț Triaj, parte a proiectului de modernizare a căii ferate Caransebeș - Timișoara – Arad. Asociația Pro Infrastructură atrage atenția că pietonii și cicliștii vor trebui să urce pe un pasaj de aproape 8 metri pentru a traversa liniile din zona Baader.
Discuțiile dintre Ministerul Transporturilor și Primăria Timișoara în legătură cu reabilitarea căii ferate Timișoara Est – Ronaț Triaj, practic cea care traversează municipiul, sunt din nou blocate. Sorin Grindeanu spune că problema rămâne pasajul cu din zona Baader, primăria „uitând” că în 2021 a aprobat un PUZ pentru construcția unui bloc pe locul eventualului sens giratoriu.
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a declarat vineri, 7 iulie, că proiectul de modernizarea a căii ferate Timișoara Est – Ronaț Triaj este încă blocat în „discuții”. În schimb, reprezentanții primăriei spun că „discuțiile” s-au finalizat, iar ministerul caută vinovați pentru întârzierile proprii.
CFR SA și TPF INGINERIE SRL au semnat un contract pentru servicii de consultanță și supervizare pentru proiectarea și execuția lucrărilor pe Lotul 2 Lugoj-Timișoara Est, care face parte dintr-o investiție mai mare de modernizare a căii ferate pe ruta Caransebeș - Timișoara - Arad. Valoarea contractului se ridică la 3,4 milioane de euro.
Mapamond
O persoană a murit şi două au fost rănite după ce un avion de marfă DHL s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Vilnius, în Lituania, luni, scrie Agerpres.
Cariere de Poveste
Ozana Matei a studiat pentru a deveni profesoară, însă și-a dat seama că nu se va regăsi în această profesie, astfel că s-a reorientat. După mai mulți ani petrecuți la firma de proiectare a soțului, Ozana face acum exact ce îi place. Astfel, își împarte timpul între salonul de tratamente corporale pe care l-a deschis de câțiva ani și obiectele hand-made pe care le lucrează cu multă pasiune.
Utile
Luni, 25 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Domeniile Murani vă invită să descoperiți un spectacol interactiv unic, ce vă va introduce în magia lumii lui Moș Crăciun.
Horoscop
Află ce îți rezervă zodia în această săptămână:
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie.