Reprezentanţii Primăriei Timişoara propun ca o stradă din zona Calea Şagului să poarte numele regretatului jurnalist Mile Cărpenişan, fost corespondent de război în Iugoslavia şi Irak.
Arată jalnic şi au devenit chiar un pericol pentru şoferi. Vorbim de porţile de intrare ale Timişoarei, care au rămas neschimbate de decenii şi se află într-o stare avansată de degradare. Cea de pe Calea Şagului nu face excepţie. Mai nou, şoferii care trec prin zonă pot observa cum bucăţi din poarta-simbol a municipiului Timişoara au început să cadă pe carosabil.
Un bărbat a ajuns la spital cu fractură la picior, după ce s-a aruncat, duminică seara, de pe o clădire din Timișoara. Totul s-a petrecut sub privirile polițiștilor și medicilor, care încercau să îl convingă pe bărbat să nu se arunce. Omul a mai amenințat în nenumărate rânduri că se sinucide, după ce aleasa inimii l-a părăsit.
Un timișorean de 24 de ani a ajuns la spital cu răni ușoare, luni seara, după ce un autoturism l-a lovit pe trecerea de pietoni, în timp ce traversa regulamentar strada. Accidentul a avut loc la intersecția străzilor Victor Hugo și Calea Șagului din Timișoara. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
O timișoreancă a trecut prin clipe de groază, vineri după-amiază, după ce mașina în care se afla împreună cu fetița ei de 2 ani a fost implicată într-un accident rutier. Accidentul a fost cauzat de o autoutilitară, care a virat dreapta printr-un loc nepermis.
Eveniment
Miercuri seara, între localităţile Grabaţ și Jimbolia, un TIR încărcat cu amidon a derapat şi s-a răsturnat pe şosea, blocând circulaţia pe ambele sensuri de mers.
Eveniment
Miercuri seara, un tramvai care circulă pe linia 1 a întâmpinat probleme tehnice și a staționat în zona Meteo. Ca alternativă, tramvaiele de pe linia 1 au circulat pe linia 2. Circulația a fost reluată după o jumătate de oră.
Capitală Culturală
Un concert de jazz și muzică tradițională macedoneană, împletite armonios cu muzica clasică, va avea loc vineri, 17 ianuarie, la Sala Capitol din Timișoara.
România
Fundația Friends For Friends (FFFF) a anunțat prelungirea perioadei de înscriere pentru cea de-a doua ediție a programului „Bursele Superscrieri pentru tineri jurnaliști din presa locală".
Eveniment
Un incident șocant, surprins într-un videoclip postat pe TikTok, a generat un val de indignare în mediul online. În imagini, un bărbat este surprins în timp ce prinde de fund o femeie care mergea pe stradă, în timp ce acesta filma totul.
5
Capitală Culturală
Expoziția Eco-cultural tides (Submerged narratives of the Danube and Oslo Fjord) se deschide vineri, 31 ianuarie, între orele 18:00-21:00, la galeria de artă META Spațiu din Timișoara.
Capitală Culturală
Željko Lučić, baritonul de renume mondial revine pe scena Operei Naționale Române din Timișoara. Artistul va interpreta rolul titular în opera comică „Gianni Schicchi” de Giacomo Puccini.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Începând de sâmbătă, 18 ianuarie, te invităm să descoperi noul meniu Enjoy Sushi Timișoara, un tribut adus creativității culinare și pasiunii pentru gusturi îndrăznețe. Evenimentul marchează debutul bucătarului chef Valentin Raileanu, recent sosit din Milano, unde a lucrat alături de maeștri recunoscuți internațional precum Gian Franco Semenzato, Jose de Sousa și Lee Way.