În ajunul alegerilor, primarul Dominic Fritz lansează acuzații la adresa autorităților de ordine publică. Un videoclip postat de el de dimineață a fost distribuit pe Facebook inclusiv de Dan Reșitnec, șeful său de cabinet și coleg de partid, lucru care i-ar fi adus o vizită din partea polițiștilor. Primarul spune că este vorba despre o „intimidare”. Polițiștii spun că cei „vizitați” au încălcat legea electorală și că au fost „avertizate” și persoane de la alte partide.
Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare s-a încheiat la miezul nopții, însă mai multe persoane continuă să-și manifeste suportul față de anumiți candidați și partide. Acest lucru este interzis de lege, iar cei care fac astăzi postări electorale în mediul online riscă să primească amenzi.
Biroul Electoral de Circumscripție (BEC) Timișoara a constatat luni, 13 mai, câteva nereguli electorale, în urma a două sesizări trimise din partea USR Timișoara. Pe de o parte, este vorba despre afișele cu Robu lipite peste cele cu Fritz. Pe de altă parte, despre materiale electorale împărțite de AUR.
Campania electorală a început în noaptea de joi spre vineri, iar primul scandal a pornit chiar în primele minute ale acesteia. La panoul din Piața Unirii s-au strâns atât echipele de lipitori de afișe ale USR, cu Fritz, Nica și liderii naționali în frunte, cât și cele ale AUR. Bineînțeles că au ieșit scântei.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Eveniment
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 43 de ani. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1