Nini Dică a reuşit să aducă, după mult timp, o clasare pe podium pentru oraşul de pe Bega la recentele Campionate Naţionale ale juniorilor sub 10 ani. Timişoreanul s-a întors acasă de la Bucureşti cu o medalie de bronz.
Timişoara scoate capul în beach-volley şi a obţinut primul titlu naţional din istoria acestei discipline. Vineri s-au încheiat Campionatele Naţionale ale cadeţilor de la Mamaia, unde elevii pregătiţi de profesorul Dan Jitaru au urcat pe primele locuri ale podiumului.
În perioada 1-7 iunie Winners Tennis Club din Parcul
Rozelor va fi gazda Campionatului Naţional de Tenis de
câmp pentru categoria de vârstă de 14 ani
la feminin şi la masculin.
Eveniment
Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani. Ar fi suferit un infarct.
România
Celebrul artist Gabriel Cotabiță a murit după ce a suferit un puternic accident vascular. Avea 69 de ani.
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Nord s-a deschis în 2010, dar proiectul care a stat la baza ei era mult mai vechi, motiv pentru care includea doar o bandă pe sens. Acum urmează lărgirea acesteia la două benzi pe sens. În primă fază, se caută o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.
Utile
103 utilaje cu lamă și răspânditor au acționat pentru deszăpezire și evitarea formării poleiului în ultimele ore pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.
Ştiri din Timiș
Asociația SPICC organizează flashmobul „NU violenței, DA solidarității”, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor.
Eveniment
Accident, vineri seară, într-o intersecție din Timișoara. Un tramvai fără călători a lovit o mașină care a ricoșat în alte două parcate. Vatmanul a trecut pe roșu.